Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duhul caselor iubite

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 august 2003 ·

Fericiti cei care il urmeaza pe Henry Miller in frumoasa lui convingere: "Cartile sunt vii. Ele mi-au vorbit". Si mai fericiti cei in stare sa-i contamineze si pe altii de aceasta bucurie. Asa mi s-a Fericiti cei care il urmeaza pe Henry Miller in frumoasa lui convingere: "Cartile sunt vii. Ele mi-au vorbit". Si mai fericiti cei in stare sa-i contamineze si pe altii de aceasta bucurie. Asa mi s-a infatisat Stefana Bratu, alaltaieri dimineata, devreme de tot, cand am descoperit-o, absolut din intamplare, pe urmele volumului "Vedere din parfumerie", al Silviei Kerim. Prin forta imprejurarilor, a timpului, a istoriei, nu ai de prea multe ori prilejul "sa vezi" miezul cald al unei carti, sa intri sub un acoperis ce nu este un simplu decor al povestirii, ci chiar sufletul ei. Cu reportajul-interviu al realizatoarei de pe postul Romania 1 am pasit pragul uneia din acele case ale vechiului Bucuresti, prea iubite pentru a nu fi scapat de blestemul demolarii, intr-un cartier peste care se indreptase, la un moment dat, ochiul cel rau. A ramas intreaga si, din alaiul duhurilor tutelare ale unui camin, evocate cu o tandrete demna, fatalmente unele stiute doar din paginile de literatura, telespectatorul a retinut, cred, un nume care spune mult iubitorilor de film: al regizorului Mircea Veroiu, cel care a impartit, cu scriitoarea Silvia Kerim, multi ani de viata. Casa de la numarul 19, asa cum este ea astazi, poarta urmele trecerii unuia dintre cei mai importanti cineasti ai nostri, artist pana la ultima fibra. Stiau italienii de ce l-au numit, dupa ce au vazut "Adela", "un Visconti roman". Pentru a trai, ca intr-un film de al lui, inconjurat de lucruri ce au inchis, in ele, povestea altora, a carat in spate, aflam, acele usi marcate de vreme. Pentru ca ii placea atat de mult "cadrul in cadru" pe care l-a folosit cu atata stiinta in creatiile sale, a schitat reconstructia "Parfume

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum o ora
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Burduja, după ce Dan Vîlceanu l-a agresat în Parlament pe Florin Roman: Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar

News.ro acum 27 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei Sebastian Burduja a declarat că se bucură de faptul că Dan Vîlceanu nu mai este coleg de partid cu el. „A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru o democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pent

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, primit la Palatul Prezidenţial de către preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan / Vor fi semnate mai multe Acorduri şi memorandumuri de înţelegere privind cooperarea sectorială

News.ro acum 45 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a fost primit, marţi la Palatul Prezidenţial din Ankara, de către preşedintele Recep Tayyip Erdogan. La momentul transmiterii acestei ştiri, premierul participă la ceremonia de semnare a Declaraţiei Comune pentru Înfiin

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 29 minute
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum o ora
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

General rus, fost comandant al Armatei a 58-a, arestat pentru fraudă

Adevarul acum o ora
Generalul Andrei Serdiukov, fostul comandant al Armatei a 58-a a Federației Ruse, a fost arestat sub acuzația de fraudă. 

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 2 ore
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 9 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

14°/21°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°