Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi asasini condamnati de Tribunalul Iasi

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 19 noiembrie 2010 ·

Ieri, doi tineri acuzati de asasinat si de viol au fost condamnati de Tribunalul Iasi. Primul dintre acestia, Ionut Ispir, a fost condamnat la 18 ani de inchisoare. Vasile Gogu, cel de-al doilea participant la crima, a primit 11 ani de inchisoare. De asemenea, cei doi au fost obligati sa plateasca 2.410 lei cu titlul de despagubiri materiale si 7.000 lei daune morale catre familia victimei. Constantin Ceausu si Daniela Stan au locuit impreuna intr-un imobil insalubru care apartine CFR Iasi, traind in concubinaj de aproximativ doi ani. Pe data de 28 noiembrie 2009 acestia au mers in Podu Iloaiei si au consumat bauturi alcoolice intr-un bar din apropierea garii. In acelasi loc au baut si Vasile Gogu, de 18 ani, si Ionut Ispir, de 21 ani. In fata anchetatorilor, Vasile Gogu a sustinut ca la iesirea din bar, in zona peronului garii, a fost injurat de Constantin Ceausu. Atunci, a decis sa-i aplice o corectie lui Ceausu. Cum era de asteptat, a fost ajutat de prietenul sau, Ionut Ispir. Astfel, cei doi l-au pus jos si l-au lovit cu picioarele pe Ceausu pana nu a mai rasuflat. In tot acest timp, concubina sa tipa dupa ajutor, insa nu a fost auzita de nimeni. Cand au vazut ca nu mai misca, cei doi l-au dezbracat pe Ceausu si l-au aruncat dupa o stiva cu dale de beton, situata in apropierea garii. Au mers imediat si au luat-o pe Daniela Ceausu de pe peronul garii si au adus-o in zona in care se afla barbatul, care se zbatea intre viata si moarte. Au dezbracat-o si au violat-o pe rand. In prima faza, Ionut Ispir a tinut-o de maini si a imobilizat-o incat sa nu mai poata face nimic, iar Gogu a intretinut relatii sexuale cu ea. Ulterior, rolurile s-au inversat. Dupa ce si-au facut treaba, cei doi au plecat de acolo ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Ceausu a fost dus la spital, insa a decedat pe data de 13 decembrie.

Ieri, doi tineri acuzati de asasinat si de viol

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 4 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 10 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 4 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 5 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 11 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 4 ore
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°