Motto: “Thanks to ideology, the twentieth century was fated to experience evildoing on a scale calculated in the millions. This cannot be denied or passed over or suppressed. How, then, do we dare insist that evildoers do not exist? And who was it that destroyed these millions? Without evildoers there would have been no Archipelago.”–Aleksandr Soljenitin

Am participat zilele trecute la un colocviu organizat de Liberty Fund despre dimensiunile istorice si politice ale Raului in epoca moderna. S-a discutat, evident, despre fascism si comunism, despre Marx si mostenirea sa, despre genocidul din Rwanda, despre Gulagul chinez (Laogai), despre radacinile psihologice ale Raului, despre raportul dintre ideologie si teroare. O tema esentiala este legata de relatia dintre practicile totalitare si sperantele utopice menite sa justifice atatea crime infaptuite in numele unor presupuse idealuri “progresiste”. Pedagogia diabolica si (i)logica leninismului (deci a comunismului) isi au originea in sacralizarea Istoriei si in mistica Revolutiei universal-mantuitoare. Astfel, avangarda utopica este proclamata drept omnipotenta, iar identificarea abstracta a omului cu ideea de putere se realizeaza prin intermediul ideologiei. Nu irationalitatea defineste Raul modern, ci tocmai pretentia unei perfecte rationalitati. Absurdul kafkian este unul aproape geometric. Diavolul totalitar este deopotriva metafizician, logician si statistician. Aparentul delir camufleaza precizia inspaimantatoare a ecuatiilor mortii. Cum imi scria recent unul dintre cei mai profunzi cunoscatori ai experientei bolsevice: “Lenin provided both the totalitarian poetry and the example of unrestrained, uncompromising violence toward ‘enemies’.” (Lenin a oferit atat poezia totalitara cat si exemplul violentei neingradite, inversunate in raport cu ‘dusmanii’).

Sociologul Daniel Chirot a scris o carte remar