"Roş-albaştrii" pot deveni în această seară echipa cu cea mai lungă serie de meciuri fără victorie în grupele Ligii Campionilor. Sursa: Libertatea
Steaua va pune punct în această seară aventurii în Liga Campionilor, pe care o începuseră cu speranţe mari, dar pe care o vor încheia din postură de "lanternă roşie" a clasamentului. Echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf joacă astăzi, la Londra, cu Chelsea (ora 21.45, Digi Sport 1 şi Dolce Sport 1), în ultima etapă din Grupa E.
Dacă nu va reuşi să producă o surpriză şi să câştige toate cele trei puncte la Londra, Steaua va stabili un record negativ în Liga Campionilor. Adică va deveni prima echipă din istoria competiţiei care nu cunoaşte gustul victoriei timp de 23 de meciuri la rând! În acest moment, steliştii sunt la egalitate cu ruşii de la Spartak Moscova, care, în perioada 2000-2006, au avut o serie de 22 de meciuri fără succes. Formaţia din Ghencea deja deţine recordul de cele mai multe meciuri consecutive fără victorie pe teren propriu în Ligă - 13.
Mourinho menajează "artileria grea"
Steliştii au plecat ieri dimineaţă în capitala Angliei, iar staff-ul tehnic le-a permis jucătorilor să fie însoţiţi şi de soţii sau de prietene în această deplasare. Din delegaţie face parte şi mijlocaşul Alexandru Bourceanu, care este suspendat pentru partida din această seară. "Ne interesează mai mult meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ, din campionat, decât cel cu Chelsea" recunoştea recent Laurenţiu Reghecampf.
Portughezul Jose Mourinho, antrenorul celor de la Chelsea, este decis să menajeze mai mulţi titulari în meciul cu Steaua. "Reghecampf a spus ca va folosi cea mai bună echipă şi îl înţeleg. Dacă eu voi trimite şi oameni care de obicei erau rezerve, nu înseamnă că nu vor juca la cel mai bun nivel", a spus Mourinho la conferinţa de presă premergătoare meciului.