Distanţa adoptată inconştient faţă de ceilalţi poate spune foarte multe despre natura relaţiilor dintre doi oameni, despre preferinţele lor sexuale, despre temperament sau despre zona
Distanţa adoptată inconştient faţă de ceilalţi poate spune foarte multe despre natura relaţiilor dintre doi oameni, despre preferinţele lor sexuale, despre temperament sau despre zona culturală căreia îi aparţin.
De ce ne deranjează atingerea unui om necunoscut? De ce devenim agitaţi, chiar ostili când suntem într-un autobuz aglomerat? Nu este vorba despre proastă-creştere. Suntem doar frustraţi pentru că ne este încălcat teritoriul, spaţiul personal. Este un reflex absolut natural şi demonstrat ştiinţific.
Psihologii definesc teritoriul ca pe un spaţiu fizic precis delimitat de fiecare individ sau grup de indivizi. Edward Hall a introdus termenul de proxemică - studiul folosirii spaţiului de către om, preluat de la zoologul german H. Hediger, care observase că animalele se comportă diferit, în funcţie de distanţa dintre ele. Hediger a descris distanţa de fugă, distanţa de atac, distanţa personală şi distanţa socială. Hall a considerat că ne sunt specifice următoarele distanţe: cea intimă, cea personală, cea socială şi cea publică. În funcţie de amplasarea indivizilor la aceste distanţe, pot fi observate modificări ale activităţii, ale comunicării şi ale atitudinii, cu diferenţe notabile între culturi, sexe, vârste şi ranguri sociale.
În cazul oamenilor, teritorialitatea constituie baza organizării sociale stabile. Spre exemplu, un cuplu îşi împarte camera sau apartamentul în teritorii distincte. Acest lucru ajută cuplul să evite conflictele şi să îşi dispute, spre exemplu, porţiunea de pat pe care vor dormi sau locul pe canapea în faţa televizorului. Psihologii au observat, de altfel, că cele mai stabile cupluri sunt cele care şi-au fixat de la început