Nu e de mirare că legea privind parteneriatul dintre stat şi biserică – adoptată recent cu o largă majoritate – stîrneşte atîtea polemici. Căci ea atinge două zone extrem de sensibile ale societăţii. Pe de o parte, nevoia acută a intervenţiei sociale şi umanitare pe fondul eşecului statului de a-şi îndeplini atribuţiile. Pe de altă parte, relaţia dintre stat şi biserică zdruncină un principiu de bază al democraţiilor moderne: laicitatea. Noua lege stabileşte că statul poate finanţa (cu pînă la 80%) cheltuielile pentru proiectele sociale ale cultelor religioase. Şi statul şi biserica îşi recunosc misiunea socială – legea iniţiată de deputata Raluca Turcan (PDL) stabileşte acum bazele parteneriale. Aveam nevoie de această lege?

DE ACELASI AUTOR Cinci cuvinte - Anul cultural 2012 De ce s-a supărat Obélix - şi a plecat în Belgia Comunismul din cărţi Mulţumim, FILB În Franţa există de la 1905 – deci de mai bine de o sută de ani – o lege a separării bisericii de stat. Legea restabileşte ceea ce francezii au numit o „egalitate republicană“ garantînd în acelaşi timp libertatea cultului religios şi libertatea de conştiinţă. Franţa respectă deci toate credinţele religioase, dar nu recunoaşte oficial nici un cult. Legea prevede, printre altele, statutul asociaţiilor de cult – ele au personalitate juridică proprie şi o structură asemănătoare organizaţiilor nonguvernamentale. Bunurile bisericilor – care ţineau de resortul public – au fost astfel preluate de aceste entităţi. Asociaţiile de cult au dreptul să desfăşoare activităţi pentru a obţine fonduri, dar nu au scop lucrativ. Toate trebuie înregistrate la prefectură şi sînt supuse unui control fiscal. Statul le acordă anumite scutiri de taxe. Parteneriatul dintre stat şi asociaţiile de cult se desfăşoară în baza aceloraşi legi care permit cooperarea cu sectorul ONG. Laicitatea rămîne un principiu de bază pentru democ