Campania prezidenţială din România, complicată de o criză guvernamentală întreţinută artificial şi de perspectiva unui referendum absurd echivalând în neconstituţionalitatea lui cu o încercare de lovitură de stat, demonstrează defazajul cultural şi politic în care ne aflăm faţă de restul Europei. Într-adevăr, UE nu este o temă de campanie deşi nimic din ceea ce candidaţii promit - de la ieşirea din criza economică şi până la protecţia socială - nu are vreo şansă să se întâmple fără disciplina acquis-ului comunitar şi fondurile europene.

În acest timp Tratatul de la Lisabona a intrat practic în vigoare şi caracterul federal al UE se întăreşte. Prin efectul tratatului vor apărea instituţii noi - Preşedintele Consiliului European şi Înaltul Reprezentant pentru Acţiunea Externă; se vor aplica proceduri noi în adoptarea deciziilor - în domenii esenţiale precum agricultura, transporturile, energia, protecţia mediului hotărârile se vor lua cu dubla majoritate a statelor şi a numărului de cetăţeni (iar nu prin unanimitate, ca până acum); se vor crea echilibre noi între structurile legislative şi cele executive, precum şi între cele interguvernamentale şi cele comunitare; UE va dobândi personalitate juridică.

În plus, cetăţenii europeni vor primi o serie de drepturi definite şi garantate direct la nivel european, ca şi capacitatea de a iniţia legislaţie europeană. Nici un prezidenţiabil nu aduce asemenea teme în discursul său deşi revine tocmai viitorului şef al statului să inspire visul european al românilor şi să orienteze instituţiile naţionale în efortul integrării în Europa politică. Alegătorii ar fi, chipurile, prea proşti ca să priceapă!

Tratatul de la Lisabona are multe şi explicabile ambiguităţi. Lacunele şi neclarităţile vor trebui depăşite în chiar actul aplicării sale. Niciodată formula lui Jean Monet potrivit căreia viziunea europeană nu va prinde