Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi record în cadrul acţiunii "Municipii în siguranţă"

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 6 noiembrie 2010 ·

* într-o singură zi, poliţiştii au aplicat sancţiuni în valoare de 54.500 lei şi au confiscat un peşte din specia morun şi icre negre în valoare de 23.540 lei

* peste 500 de autoturisme au fost controlate în trafic şi 548 de persoane au fost legitimate, 77 fiind conduse la sediul poliţiei * activităţile de control s-au derulat cu sprijinul poliţiştilor de la Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratele de Poliţie Judeţene Galaţi, Buzău şi Vrancea

Amenzi de peste 500 de milioane de lei, bunuri confiscate în valoare de 230 de milioane lei, peste 500 de maşini controlate în trafic şi 548 de persoane legitimate. Acestea sunt rezultatele obţinute de forţele de ordine, într-o singură zi, cu ocazia activităţilor desfăşurate sub genericul "Municipii în siguranţă". Joi, poliţiştii au pus stăpânire pe oraşul Brăila şi nu au iertat nicio persoană certată cu legea, în atenţia lor fiind inclusiv elevii chiulangii. Nici şoferii care circulă pe lângă lege nu au scăpat de "furia" oamenilor legii, zece dintre aceştia rămânând fără permis de conducere. Poliţiştii au depistat trei brăileni urmăriţi la nivel naţional şi un constănţean care transporta ilegal un morun şi 7 kg de icre negre. Activităţile de control, care au continuat şi ieri, s-au derulat cu sprijinul poliţiştilor de la Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratele de Poliţie Judeţene Galaţi, Buzău şi Vrancea. {flv}06activ{/flv}

Astfel, în ziua de 4 noiembrie, între orele 08.00- 12.00 s-a acţionat pe linia prevenirii absenteismului şcolar şi a infracţiunilor comise în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar, ocazie cu care au fost depistaţi 20 de elevi absentând de la cursuri. Despre "escapadele" elevilor chiulangii vor fi înştiinţaţi atât managerii şcolilor, cât şi părinţii acestor elevi, tocmai pentru a preveni pe viitor absenteismul şcolar, precum şi implicarea

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 28 minute
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum o ora
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum o ora
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum o ora
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 2 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 2 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 3 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Vremea

București
acum

15°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

18°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°