Michel Houellebecq, Polirom, 2006
Cinic dincolo de insuportabil, spunind direct lucruri care nu se spun de obicei pentru ca e nepoliticos, incorect politic sau doar jignitor, Houellebecq e provocator pina la disperare, indraznet pina la nesimtire, pornograf pina la epuizare si inteligent pina la genialitate.
Personajul principal al cartii este Daniel, un comic oarecum celebru, in curs de imbatrinire si retragere. Cum nu mai are chef sa faca nimic, se retrage in Spania (ca si Houellebecq insusi acum), are parte de aventuri ratate si isi aminteste propria viata, in timp ce se simte din ce in ce mai batrin. Acesta este un plan al romanului.
Al doilea plan arunca actiunea in viitor, peste citeva mii de ani, cind clonele lui Daniel analizeaza viata stramosului lor. Clonele fac parte dintr-o rasa postumana - indivizi vesnic tineri, asexuati si asociali (seamana cumva cu societatea de pe Solaria, a lui Asimov).
In fine, postumanitatea lui Houellebecq a descoperit leacul batrinetii. Povestea incepe acum, cind Daniel nimereste fara sa vrea intr-o intriga religios-politista-SF, in care o secta sparge piata credintelor religioase furnizind unei civilizatii umane infricosate de batrinete ceea ce nici o alta religie nu facuse: tinerete eterna, aici si acum, nu in viata de apoi (prin clonare).
Cu o asemenea super-oferta, secta da lumea peste cap si, se intelege ca ajutata de diverse cataclisme naturale, atrage sfirsitul civilizatiei umane asa cum o stim. Daca in „Platforma” (precedentul sau roman), Houellebecq distrugea printr-o bomba pusa de islamisti doar micul paradis tailandez bazat pe comert sexual, acum ne `rezolva` definitiv pe toti.
De altfel, clonarea si inventarea unor fiinte post-umane ca solutie pentru angoasa civilizatiei actuale fusese anuntata de Houellebecq inca din “Particulele elementare” (a doua sa cart
