Pe măsură ce disputele dintre Putere şi Opoziţie se acutizează, prin luări de poziţie tot mai violente, îşi face loc ameninţarea în legătură cu posibilitatea declanşării unei noi proceduri de suspendare a preşedintelui Băsescu.

Precedentul exerciţiu a avut loc în 2007, pe fondul unei situaţii economice mult diferite şi al unui alt echilibru de forţe pe scena politică. Faptul că, atunci, 322 de parlamentari au fost de acord cu suspendarea spune multe despre atmosfera politică la vârf creată de ruptura definitivă dintre aliaţii câştigători ai alegerilor. Făcând din premier ţinta atacurilor sale permanente, Băsescu a zgândărit orgoliul aleşilor care au dorit să-i dea o lecţie. Calculul aritmetic arată un lucru surprinzător: pentru prima dată la nivelul Parlamentului s-a creat un front atât de consistent şi o atât de categorică izolare a Partidului Democrat. Faptul că forţele implicate nu au mai reuşit să se coordoneze în faza decisivă a acţiunii, părând mulţumite cu efectele „lecţiei” date preşedintelui, a făcut ca acesta să recupereze spectaculos, la referendum, sprijinul popular din care a făcut suportul principal al realegerii sale din 2009.

În 2010 situaţia este cu totul alta. Dificultăţile economice majore au radicalizat o mare parte a populaţiei şi, cu siguranţă că, dacă s-ar ajunge din nou la urne pentru a decide înlăturarea lui Băsescu de la putere, rezultatul ar fi net în favoarea acestei mişcări. Acum dificultatea o crează chiar situaţia din Parlament, unde oponenţii săi nu dispun de majoritatea necesară declanşării procedurilor. Coaliţia creată ad-hoc pentru rămânerea la guvernare a lui Boc funcţionează pe principiul solidarităţii de criză. Înlăturarea lui Băsescu ar conduce la alegeri anticipate şi la o primenire substanţială a componenţei parlamentare. Cred că lui Ponta şi Antonescu le va fi extrem de greu să declanşeze un mecanism care depinde