Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A cui e biserica din România şi ce interese apără

Publicat in Adevarul, duminică 22 decembrie 2013 ·

Am auzit cu toţii vorba din bătrâni conform căreia „să faci ce zice popa, nu ce face el”. Cu alte cuvinte, acceptă duplicitatea, minciuna şi prostia unui om doar pentru că are sutana pe dânsul, sutană care nu poate fi atinsă de vreo critică, mustrare ori vreo îndreptare. E iarăşi Crăciun. Poate măcar acum se vor trezii şi preoţii să facă ei mai întâi ce spun şi apoi să ne ceară şi nouă să facem la fel. Crăciun fericit! Am auzit cu toţii vorba din bătrâni conform căreia „să faci ce zice popa, nu ce face el”. Cu alte cuvinte, acceptă duplicitatea, minciuna şi prostia unui om doar pentru că are sutana pe dânsul, sutană care nu poate fi atinsă de vreo critică, mustrare ori vreo îndreptare. Crede şi nu cerceta, e tot o vorbă preferată a celor ce-şi spală creierele zilnic cu zicerile medievale ale lumii în dorinţa de a-şi păstra confortul şi pe lumea asta şi pe cealaltă, căci a gândi şi a citi singur e mare belea şi stres, iar timpul trebuie folosit mai eficient, ca de pildă: pe reţele de socializare, şmecherindu-ţi aproapele, călcând buna cuviinţă în picioare pentru te miri ce răsplată a cărei durată în timp nu depăşeşte lungimea vieţii unei muşte şi alte asemenea preocupări înălţătoare. Când scriu aceste rânduri o fac cu revoltă, iar în faţa ochilor am chipul trist al unei femei şi în minte povestea ei din pragul Crăciunului 2010, mai precis 17 decembrie 2010. Pe doamna Greta am întâlnit-o în studioul de televiziune într-o emisiune în care apăram amândouă dreptul la viaţă şi la educaţie al unei minorităţi. Chipul ei supt ar fi fost palid, însă paloarea se ascundea sub culoarea închisă a tenului, în cearcănele profunde şi violete de sub ochi, în culoarea uşor gălbuie din „albul ochilor”. Da, e rromă. În urmă cu exact trei ani, într-o noapte geroasă de 17 decembrie ea şi cei patru copii ai ei au fost treziţi de bătăi în uşă violente. Toată strada a fost pusă în picioare,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 29 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 19 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum o ora
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 25 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum o ora
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 4 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 2 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°