Hârtiile de la primărie ajung azi la prefectură, iar reprezentantul Guvernului în teritoriu va hotărî dacă Constantinescu e în conflict de interese.
Petre Ungureanu, prefectul judeţului Vâlcea, va hotărî soarta viceprimarului municipiului Râmnicu Vâlcea, Cosmin Constantinescu, acuzat de incompatibilitate. „Săptămâna trecută am cerut în scris secretarului Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea să îmi trimită până, astăzi, o analiză clară cu privire la situaţia viceprimarului Cosmin Constantinescu. Nu mă pot pronunţa dacă e în incompatibilitate sau nu până nu ajunge hârtia de la primărie", a spus Ungureanu. În funcţie de răspunsul pe care îl primeşte, prefectul va decide, până mâine, dacă trebuie să emită ordinul de suspendare din funcţie sau să atace pe contencios administrativ hotărârea prin care viceprimarul a fost numit în funcţie.
Abonat la banul public
Societatea a Romtotal SRL care aparţine lui Dragoş Constantinescu, tatăl viceprimarului, a câştigat anul trecut, în luna decembrie o lucrare în valoare de 435.000 de lei prin care amenaja un tronson al Străzii Eugen Ciorăscu şi efectua lucrări la unele blocuri din zonă. În acea lună Constantinescu era consilier local municipal. Cu o lună înainte de a primi mandatul de viceprimar, firma tatălui câştiga încă o licitaţie, în valoare de 148.000 de lei în cartierul de strămutaţi de la Copăcelu, unde trebuie să amenajeze un teren de joacă.
Caz clar de incompatibilitate
Potrivi Legii 161 din 2003, privind unele măsuri de transparenţă în administraţia publică nu pot încheia contracte cu autorităţile publice reprezentanţii acestora sau rudele lor. Tatăl viceprimarului Cosmin Constantinescu are încheiate cu primăria din Râmnicu Vâlcea două contracte.