Locurile fac o literatură

Atrage atenţia, în ultimul OBSERVATOR CULTURAL, din 18 februarie, o rubrică numită frumos, purtătoarea unui adevăr subţire, prea rar băgat în seamă: Memoria locurilor. Articolul din spatele rubricii, Aici a locuit Liviu Rebreanu, e un răspuns empatic şi înţelegător dar, vai, la fel de lipsit de putere, pe care-l dă Corneliu Lupeş (cititor vechi al memoriei bucureştene, în cărămidă, ca şi în spirit) indignării lui Romulus Rusan. Indignare - nu singulară - faţă de demolări şi morţi încete, faţă de indiferenţă şi interese, altele decât ale culturii. Este un aici înşelător cel din titlu, fiindcă un întreg periplu, reconstituit minuţios, cu sprijinul, recunoscut, al lui Niculae Gheran, editorul lui Rebreanu, e povestit, cu aplecare spre anecdotă, în luarea de poziţie, dacă se poate numi aşa. Case peste case, străzi peste străzi, memorie dispreţuită şi adrese care se pierd, semănând, peste timp, confuzie, fac substanţa acestui articol nostalgic şi precis. Constatări incredibile, precum „iniţiativa" locatarilor de a smulge plăcile memoriale de pe blocurile în care mari scriitori le-au fost vecini în veac, ori „iniţiativele" primăriei de-a ajuta să moară (şi nu blând...) clădiri pe care o bună construcţie le mai ţine, încă, încăpăţânat, în picioare, dau frisoane. Şi nu vom face nimic, decât să scriem, apăsaţi de memoria locurilor pe care le ştim şi le pierdem.

Calculatorul şi homo ludens

În VIAŢA MEDICALĂ din 12 februarie 2010, dr Eugenia Grosu-Popescu ne pune în faţa unui fenomen social cu consecinţe îngrijorătoare. Un studiu statistic efectuat asupra copiilor din judeţul Buzău arată că dependenţii de calculator nu doar că nu mai citesc aproape nimic, dar că îşi pierd pînă şi pofta de joacă. Citind ştirea, Cronicarul a tresărit speriat, amintindu-şi cum, în copilărie, i s-ar fi părut imposibil ca,