Primarii intenţionează să îi "păsuiască", după 15 iulie, pe românii care nu şi-au cumpărat o asigurare obligatorie pentru locuinţă şi nici nu vor să îi amendeze, după data menţionată, pe cei fără astfel de poliţe, reiese din informaţiile furnizate de primari pentru gândul.
În plus, ei recunosc că nu ştiu care este cuantumul amenzilor pe care le pot aplica după această dată.
Data de 15 iulie 2011 reprezintă termenul-limită anunţat de Ministerul Administraţiei şi Internelor până la care proprietarii trebuie să-şi asigure obligatoriu locuinţele şi după care primarii pot trece la aplicarea de amenzi între 100 şi 500 de lei.
Gheorghe Ştefan, primar Piatra Neamţ: "Trebuie să mă documentez"
Întrebat dacă va aplica amenzi, după 15 iulie, celor care nu şi-au asigurat locuinţa, Gheorghe Ştefan, primarul localităţii Piatra Neamţ, este de părere că populaţia ar avea nevoie de "o perioadă de graţie de 60 de zile". După ce reporterul gândul i-a amintit că populaţia a avut la dispoziţie un an pentru a-şi face poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor, primarul a spus că nu este în ţară. "Nu ştiu care e situaţia acum, sunt în concediu. Trebuie să mă documentez".
Fiecare primar are acces la baza de date a PAID şi poate afla, folosind un user şi o parolă, dacă locuitorii oraşului au poliţe de asigurare.
Puţin peste un sfert din cei opt milioane de proprietari din România sunt asiguraţi în prezent printr-o poliţă obligatorie - care acoperă riscurile de cutremur, inundaţie din cauze naturale şi alunecare de teren - sau facultativă, care mai acoperă şi alte riscuri, precum cel de incendiu.
Românii cumpără 5.000 de poliţe pe zi
"Ritmul zilnic de încheiere a asigurărilor a ajuns la 4.000-5.000 de asigurări pe zi, de 15 ori mai mare ca în urmă cu trei săptămâni. După 15 iulie, primarii pot, conform legii în vigoare, să aplice amenzi persoanel