Irlanda de Nord. Locul a numeroase conflicte între romano-catolici şi protestanţi, iar până nu demult teritoriul unor înfruntări între IRA şi autorităţile britanice. Cei mai în vârstă îşi aduc aminte de vremurile în care atentatele de la Belfast erau la ordinea zilei.

_____________________________

Odată cu încetarea ostilităţilor dintre cele două tabere şi încheierea unui armistiţiu, perfectându-se “căsătoria simbolică între cele două naţiuni”, a apărut ca stringentă acţiunea de a descoperi vinovăţiile de o parte şi de alta a baricadei, operaţiune necesară pentru a vindeca rănile sufleteşti.

În “Comisarul Adevărului”, David Park urmăreşte destinul a patru personaje: Henry Stanfield, şeful Comisiei pentru Adevăr şi Reconciliere, Francis Gilroy, Ministru pentru Copii şi Cultură, James Fenton, un poliţist pensionar şi Michael Madden, un irlandez stabilit în SUA. Fără voia lor, eroii se trezesc implicaţi în elucidarea unui caz tragic: uciderea unui copil de 14 ani.

Cine l-a omorât? Reprezentanţi ai IRA, care l-au pedepsit fiindcă devenise informator? A fost o victimă a poliţiştilot britanici? Sau copilul, pur şi simplu a dispărut, pentru a scăpa cu viaţă din apriga încleştare a celor două forţe?

Audierea martorilor în legătură cu acest eveniment este extrem de dificilă, fiecare parte vrând “să ia adevărul şi să-l răsucească în orice formă îi convine mai mult.” Pe şleau spus, să-l măsluiască. Din această cauză, multe informaţii sunt mincinoase şi nimeni nu doreşte să-şi asume vreo responsabilitate legată de crimă. Toţi cunosc frica de a-şi pierde standardul de viaţă respectabil pe care, între timp, l-au dobândit.

Nimic nu se poate, însă, uita atunci când mâinile multora sunt mânjite de sânge. Consecinţele unor fapte din trecut ajung să-i bântuie chiar atunci când se aşteaptă mai puţin. Aflarea ucigaşului devine “