Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanta: Infractorii de recesiune

Publicat in Adevarul, joi 23 aprilie 2009 ·

Inspiraţi din filme de acţiune şi încurajaţi de sistemele proaste de supraveghere, infractorii au asaltat Constanţa      Meticuloşi, atenţi şi perseverenţi. Se specializează doar pe anumite domenii şi fac totul pentru a ajunge la perfecţiune. Viaţa le este întreruptă de ani grei de „scoală şi practică“. Meseria o fură. Au o tagmă bine organizată ce funcţionează după principii nescrise şi care sunt cu greu încălcate. Cei care au ajuns în frunte sunt respectaţi şi ascultaţi orbeşte de cei care abia păşesc în tainele meseriei. Aceştia sunt infractorii. Temuţi şi urâţi în aceeaşi măsură, ei reprezintă un procent destul de important din fiecare comunitate. Poliţiştii cu ani grei de experienţă spun că sănătatea morală a societăţii civile este direct proporţională cu infracţionalitatea. Statisticile întocmite în prima lună a acestui an arată că infractorii au vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani, provin majoritatea din mediul urban, un element nou faţă de anii precedenţi, şi acţionează cu tehnici împrumutate de peste hotare şi inspirate din filme de acţiune. Prinderea lor este dificilă, mai ales că mulţi dintre ei nu au cazier şi folosesc cagule în timpul spargerilor.

Victima perfectă

„Au prins foarte mult curaj. Acţionează în plină zi şi nu se feresc să facă uz de forţă pentru a-şi impresiona victimele. Au tehnici noi şi, poate cel mai important element, hoţii încep să îşi structureze reţele organizate după o ierarhie bine stabilită. Dacă în timpul jafului hoţii sunt surescitaţi şi acţionează cu o brutalitate pe care şi ei o înţeleg cu greu după terminarea acţiunii, cel mai important lucru este atitudinea victimei. Ea are două variante. Dacă este ajutată de statură, ar trebui să răspundă cu o agresivitate extremă pentru a-l contracara pe atacator. În caz contrar, victima trebuie să se supună suspecţilor şi să caute orice portiţă de ieşire pen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 36 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 43 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 34 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 57 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°