Martie a venit nu doar cu crivat, de martisor, ci si cu un nou neastampar politic. De fapt, mai vechi, dar pe care-l credeam abandonat, in primele zile tumultuoase ale schimbarii. Se vorbeste despre alegeri anticipate, ca despre o actiune deja stabilita, un obiectiv precis.
Ar mai urma sa fie stabilite data alegerilor si candidatii. Sa zicem dupa locale, sa zicem dupa Pasti, dar vine vara si, cui ii mai pasa de politica, si-atunci, cel mai plauzibil scenariu, ticluit de mintile inalte din politica, ar fi la toamna. Dar la toamna neaparat, pentru ca presedintele nu mai are stare. Presedintele tarii si presedintele PD.
Ei sunt militantii infocati pentru organizarea anticipatelor. Nu mai conteaza ca, de fapt, Emil Boc vrea, pentru ca asa isi doreste Traian Basescu.
Liberalii si acei politicieni ai Aliantei care sunt la guvernare – ministri, secretari de stat, directori, sefi de agentii, etc, nu sufla o vorba despre alegeri inainte de termen. Care-ar fi argumentele pro si contra unei decizii politice cu implicatii atat de vaste.
Pentru ca, sa nu creada cineva, ca va trece neobservat gestul nostru de romani care, dupa ce ne-am ales o conducere, o schimbam cu lejeritate, ca si cum am avea un moft, o toana, cu toate ca lumea nu e in strada, nu sunt conflicte guvernamentale sau in coalitie. Majore... asa, frecusuri, invidii, piedici marunte sunt si vor fi, pentru ca politica e orice, numai mediu duhovnicesc nu.
Si-atunci, revenim la intrebarea "de ce?" Un motiv ar fi acela ca Alianta D.A. nu guverneaza singura si e nevoita sa suporte, in coasta, UDMR-ul si PUR-ul.
Spun "ar fi", pentru ca nu a iesit la iveala vreo neintelegere intre partidele aflate la guvernare, pornind de la fiolosofia de guvernare, de la o decizie economica importanta, sau vreun boicot in Parlament – care, oricum, se plange ca nu are ce
