Cu toate ca-l intilnisem in carne si oase, subconstientul meu refuza sa accepte o alta imagine a scriitorului Lucian Dan Teodorovici decit cea pe care i-o "livrasem" inainte de a-l cunoaste. Pornind de la o fotografie publicata in revista Timpul, multa vreme, nu stiu de ce, am trait cu impresia ca Lucian Dan Teodorovici e un tip inalt, cu gitul lung, cu barbia ascutita si nasul asijderea (in viziunea mea, nasul era confectionat din diverse pasaje decupate din ziar), astfel ca, atunci cind ma gindeam la el, in minte imi rasarea ba silueta lui James Joyce, ba cea a lui Liviu Papuc, pasind prin parc, cu o geanta imensa lipita subsuoara. De fiecare data cind se intimpla sa-l zaresc pe Liviu Papuc desirindu-se pe strada, tresaream, zicind in gindul meu: "Nu cumva e Teodorovici?!". Si tot eu imi raspundeam, cu repros in glas: "Cum sa fie Teodorovici? Teodorovici e cu un sfert de secol mai mic decit Papuc...". Pornind de la textele lui Radu Andriescu, dar si din relatarile poetului Ovidiu Nimigeam, imaginea aceasta s-a impanat cu detalii insolite. N-am cautat sa le ghicesc rostul. N-am verificat nici veridicitatea informatiilor de la care am pornit, construind in mintea mea acest portret care, dupa cum aveam sa constat ceva mai tirziu, nu avea nimic de-a face cu realitatea. Citindu-i romanul publicat in 1999, "Cu putin timp inaintea coboririi extraterestrilor printre noi", dar si cartea de povestiri, "Lumea vazuta printr-o gaura de marimea unei tigari marijuana", din 2000, am inceput sa fiu ingrijorat de soarta sa... Nu stiu de ce, mi l-am imaginat atunci pe scriitor traind undeva la marginea orasului, intr-un conac imens, darapanat, in care se aciuau noaptea tot felul de oameni fara capatii, impingindu-l spre pierzanie... Prin urmare, nu mica mi-a fost mirarea cind l-am intilnit pe holurile Polirom-ului, in calitate de redactor-sef al acestei intitutii... Sprijinit de un p