Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gravidele fumătoare nasc fete care intră rapid la menstruaţie

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 6 decembrie 2010 ·

Femeile care fumează intens în timpul sarcinii au un risc mai mare de a naşte fete care intră precoce la pubertate şi la care menstruaţia debutează cu câteva luni mai devreme decât în cazul fetelor născute de femeile care nu au fumat deloc în timpul sarcinii. Sursa: REUTERS

Aceasta este concluzia unui nou studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea din California, citaţi de Reuters Health.

Efectul a fost în mare parte acelaşi şi pentru gravidele care au fumat mai puţin.

Astfel, fetele ale căror mame au fost fumătoare pe toată durata sarcinii sau doar anumite perioade au menstruaţie cu 3-4 luni mai devreme decât restul fetelor.

Deşi nu este o diferenţă foarte mare, acest lucru ar putea avea efecte globale asupra populaţiei. "Pentru orice copil, câteva luni în plus sau în minus nu înseamnă nimic, însă, dacă grupuri mari de fete încep să intre la menstruaţie mai devreme decât ar trebui, fie şi cu câteva luni, acest lucru ar avea consecinţe globale asupra populaţiei", atrage atenţia Dr. Gayle Windham, de la Departamentul de Sănătate Publică din California.

Menstruaţia timpurie, asociată cu boli de inimă, fumat şi consum de alcool

Studiile anterioare au demonstrat că femeile care au menstruaţie mai devreme întâmpină probleme de sănătate mai târziu.

De exemplu, un studiu norvegian a indicat faptul că fetele care au menstruaţie înaintea vârstei de 12 ani pot muri în jurul vârstei de 37 de ani, mult mai devreme decât fetele care intră la menstruaţie la 14 ani.

În plus, menstruaţia timpurie a fost asociată cu o serie de afecţiuni cardiovasculare, cancer la sân, astm şi alte probleme pulmonare, precum şi activitate sexuală timpurie, consum de alcool şi fumat.

Deşi nu este foarte clar de ce fumatul afectează fătul, cea mai rezonabilă explicaţie este aceea că substanţele chimice din ţigări pot pătrunde

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 58 minute
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum o ora
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Mihai Mărgineanu, șocat de experiența din Vama Veche- „Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?“

Ziua Constanta acum o ora
Celebrul Mihai Margineanu, a făcut publică o relatare sinceră și plină de umor despre experiența sa recentă petrecută în Vama Veche de 1 Mai. Într-o postare captivantă pe rețeaua de socializare Facebook, Margineanu a descris cum a fost martor la din

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 39 minute
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 43 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 3 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum 12 minute
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 3 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Şoigu anunţă că forţele ucrainene se retrag de pe toată linia frontului şi spune că trupele ruseşti au cucerit în acest an 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS. Pierderile

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°