Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opera lui Enescu în 25 de zile de muzică

Publicat in Romania Libera, marți 23 august 2011 ·

Festivalul „George Enescu" a devenit cea mai bună reclamă a României, mai ales după ce a fost inclus de publicaţiile britanice în topul celor mai importante festivaluri ale verii din Europa.

La 1 septembrie debutează cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu", care se va derula în Bucureşti şi în ţară. Timp de 25 de zile mari orchestre şi muzicieni ai lumii vor reinterpreta din creaţia marelui compozitor.

La 130 de ani de la naşterea celui mai cunoscut compozitor român, opera lui rămâne o provocare pentru cele mai mari orchestre şi solişti ai lumii. „Muzica lui Enescu rămâne un element esenţial pentru programul nostru", a declarat Mihai Constantinescu, managerul festivalului.

Evenimentul este structurat în şase mari serii. „Mari orchestre ale lumii", unde vor evolua şi mari dirijori şi solişti ai lumii, nume răsunătoare de pe afişele celor mai râvnite concerte. Daniel Barenboim, Zubin Mehta, Antonio Pappano, Horia Andreescu, Guenady Rojdestvensky, Franz Welser Möst sunt doar câţiva dintre dirijorii ce vor urca pe scenele festivalului, iar printre solişti se numără Han-Na Chang, Denis Matsuev, Dan Grigore sau Vadim Repin. Concertele marilor orchestre (Wiener Philharmoniker, London Symphony Orchestra, Academia Santa Cecilia di Roma, Staatskapelle Berlin, The Mariinsky Theatre Symphony Orchestra, Orchestre National de France) celebrează numele şi creaţia lui Enescu, de la deschiderea seriei cu Simfonia I, sub bagheta lui Christian Badea, trecând prin Simfonia a III-a cu Valery Gergiev şi încheind cu Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră, în interpretarea lui Han-Na Chang, alături de dirijorul Daniele Gatti.

Muzica lumii, o nouă secţiune a festivalului

Diferite repertorii, vechi şi noi, vor fi incluse în seria „Recitaluri şi orchestre camerale", în interpretarea unor muzicieni precum Ton Koopman şi Amsterd

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

China furnizează Rusiei echipamente letale pentru a fi folosite în Ucraina, susţine Londra

G4Media acum o ora
China furnizează Rusiei ajutor letal pentru a fi utilizat în războiul dus de Moscova în Ucraina, a declarat miercuri ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, sugerând că serviciile de informaţii ale Marii Britanii şi SUA contrazic încercările a

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 38 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 59 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°