Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Britanicii nu prea stiu unde este localizata inima

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 13 iunie 2009 ·

Britanicii nu prea stiu unde este localizata inima Jumatate dintre britanici nu stiu unde este localizata inima in corpul uman, nefiind capabili sa indice, pe imagini ale acestuia, locul exact in care se afla organul vital, potrivit unui studiu realizat in Marea Britanie, informeaza Daily Mail. Studiul a fost realizat pe un esantion de 722 de adulti, dintre care doar jumatate au stiut zona corpului uman unde se afla inima. Chiar si pacientii care au suferit de afectiuni ale diverselor organe interne au avut dificultati in a le identifica pe acestea pe harti ale corpului uman. Profesorul John Weinman, care i-a chestionat pe cei 722 de adulti la King`s College din Londra, a declarat ca rezultatele studiului sunt surprinzatoare. "Socant este si faptul ca nu ne-am imbunatatit cunostintele in materie de anatomie umana in ultimii 40 de ani si asta in pofida unei mai bunei educatii si a multitudinii de seriale medicale pe care oamenii le urmaresc cu aviditate, cum ar fi «ER» sau «Nip/Tuck»", a spus acesta. Studiul a fost realizat pentru a se stabili cat de multe cunostinte de anatomie umana au persoanele care termina studiile unei scoli sau ale unui colegiu.

Voluntarilor participanti la studiu le-au fost aratate desene ale corpului uman, pe care apareau diverse arii hasurate, cerandu-li-se sa identifice organele care se afla in zonele respective. Numai 47% dintre participantii la studiu au identificat amplasamentul inimii, in timp ce 31% au aratat unde se afla plamanii. Majoritatea (81%) au stiut unde se afla stomacul in corpul uman, 86% stiind si regiunea in care se gasesc intestinele. Per total, numai jumatate dintre raspunsuri au fost corecte, barbatii si femeile nediferentiindu-se in ceea ce priveste cunoasterea anatomiei umane.

Britanicii nu prea stiu unde este localizata inima Jumatate dintre britanici nu stiu unde este localizata inima in co

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea va continua la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 55 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Autocarul campionilor, unul descoperit, a plecat de la Arena Naţională. Pe autocar se

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 3 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 3 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 5 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 11 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 8 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 4 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°