Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victorie mică, avans mare! Steaua - Severin 2-1! Szukala, Adi Popa şi Georgievski, accidentaţi!

Publicat in Pro Sport, duminică 18 noiembrie 2012 ·

Steaua a învins aseară doar cu 2-1 pe CS Severin, dar a reuşit să se distanţeze şi mai mult în clasament faţă de rivala de-o viaţă, Dinamo

Rusescu a marcat aseară al 14-lea gol în acest sezon al Ligii I

Severinul nu e Stuttgart, iar Ghencea nu aduce nici pe departe cu Naţional Arena. Devenită a doua casă a Stelei în acest sezon, arena pe care roş-albaştri s-au încărcat de glorie nu a atras aseară decât puţin peste 7.000 de suflete la reprezentaţia trupei lui Reghe cu "lanterna roşie" din Drobeta Turnu Severin. Şi când te gâdeşti că pentru jocul de joi s-au dat déjà peste 32.000 de bilete! Singura scuză pentru miile de scaune goale de aseară o poate reprezenta frigul, dar la ce traseu a avut Steaua până acum în Liga I şi în Europa League gradele Celsius din termometru trebuie să reprezinte ultima grijă a suporterilor. Şi totuşi, cei prezenţi la meci au îngheţat în minutul 16, când Vancea a deschis scorul pentru CS Severin, după o gafă pe axa Bourceanu - Filip, ultimul intrat în minutul 8 în locul accidentatului Szukala.

Liderul se dezmorţeşte imediat. Biciuiţi de ţipetele lui Reghe, steliştii egalează imediat. Popa centrează de pe dreapta, iar Tănase aduce la normal pulsul asistenţei (20): 1-1. Peste alte şapte minute, acelaşi Popa îl serveşte ideal pe golgheterul Rusescu. Atacantul pune simplu latul pentru 2-1 şi pentru a 14-a reuşită personală în acest sezon. Popa putea da şi a treia pasă de gol, dacă şutul lui Georgievski (34) nu era respins în corner. Apoi, g ata! Se aşterne liniştea. Nici măcar zgmotoul celebru produs de spartul seminţelor nu se aude. La doar 3-4 grade, parcă e mai sănătos să stai cu mâinile în buzunar în aşteptarea altor goluri ale favoriţilor.

Numai că ele nu au mai venit. În ciuda dominării totale, Steaua nu a reuşit să înscrie şi al treilea gol. Gândul că joi urmează marele mec

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum 42 minute
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum o ora
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Cum preferă românii să-și petreacă ziua de 1 Mai. O parte dintre ei nu sărbătoresc această zi SONDAJ

Ziare.com acum 21 minute
Peste 65% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă, cu familia, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Mai puţin de 4% dintre cei chestionaţi aleg să meargă la mare de 1 Mai. De 1 Mai, 65,6% dintre români obişnuiesc să petreacă a

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum o ora
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 11 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum o ora
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 9 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 10 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

13°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°