Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Geogescu, a declarat, la conferinţa "Combaterea criminalităţii în domeniul achiziţiilor publice", că a trimis Guvernului un memorandum prin care ANI doreşte, pe lângă verificarea procedurilor de achiziţie până la momentul atribuirii contractelor, şi instituirea unui sistem de "emitere a unor avertismente în tip real asupra persoanelor care participă la licitaţie şi sunt rude de gradul I sau II cu conducătorii instituţiilor unde se organizează aceste licitaţii".
"Toţi funcţionarii sau toate persoanele implicate în procesul de achiziţii publice, procesul de achiziţii publice pe fonduri europene şi nu numai vor fi monitorizaţi în timp real şi sistemul va emite avertismente atunci când în procedurile de licitaţie sunt semnalate rude de gradul I şi II care au legătură cu persoanele implicate în acest proces", a spus Horia Georgescu, precizând că va fi vorba de un sistem "preventiv sută la sută".
Georgescu a mai arătat că sistemul va funcţiona printr-o platformă cu o bază de date care va fi integrată atât la nivelul Registrului Comerţului, cât şi la nivelul instituţiilor fiscale, astfel încât să se facă relaţionarea cu persoanele conducătoare de instituţii publice sau implicate în proceduri de achiziţie publică.
"ANI va emite un avertisment de integritate care are ca scop responsabilizarea întregului lanţ ierarhic al angajaţilor instituţiilor atât pe verticală cât şi pe orizontală", a mai spus Horia Georgescu, precizând că a fost iniţiat grupul de lucru, au fost stabilite termene concrete, soluţia acestui sistem urmând să fie dezvoltată de un consultant.
Preşedintele ANI a precizat că în următoarele trei luni va fi transmisă Guvernului "partea legislativă" a acestui sistem, iar la sfârşitul anului sistemul va putea fi operaţional.
"ANI este în acest moment în prim-planul luptei împotr