Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Admitere Liceu 2013. Poveştile celor mai buni profesori din Vâlcea. Simona Andrei, un pedagog de şcoală nouă

Publicat in Adevarul, joi 4 iulie 2013 ·

Simona Andrei a debutat în meseria de dascăl la Colegiul Naţional de Informatică “Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea. În cei 18 ani de când predă pedagogie la acest liceu, a format peste 10 000 de elevi şi a avut parte de numeroase satisfacţii profesionale.

Copiii pregătiţi de Simona Andrei au obţinut zeci de premii la olimpiada naţională de pedagogie.

Din 2003 până în prezent, premiul I la această competiţie a revenit de fiecare dată elevilor de la C.N. de Informatică “Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea.

„Cel mai frumos moment din viaţa mea de dascăl a fost acum 10 ani, când am obţinut premiul I la olimpiada naţională de pedagogie. De atunci, am tot câştigat premii, dar momentul acela m-a marcat. Mi-am dat seama că trebuie să mergem mai departe pentru că avem copii foarte buni şi e păcat să nu-i solicităm, chiar dacă e mult de lucrat.”, povesteşte pedagogul.

Despre generaţia pe care o pregăteşte în acest moment, Simona Andrei spune că, deşi este foarte diferită, are multă iniţiativă.

“Îmi place foarte mult să lucrez cu copiii, mai ales cu cei aflaţi la vârsta adolescenţei. Nevoile lor sunt din ce în ce mai diversificate şi trebuie să ne raportăm la specificul vârstei lor. E o generaţie total diferită de cum am fost noi. Există însă şi lucruri pozitive în ceea ce-i priveşte. Observ că e o generaţie cu iniţiativă, care dă dovadă de responsabilitate atunci când e cazul. Am văzut că sunt preocupaţi de viitorul lor, să-şi găsească un loc de muncă. E adevărat, mai au şi momente când depăşesc limita, dar e şi vârsta de vină.”, spune Simona Andrei.

Copiii sunt pe primul loc

În toată cariera sa, Simona Andrei nu a regretat niciodată că a intrat în învaţământ. Dacă ar fi nevoită să plece din şcoală, şi-ar alege o meserie care să-i permită să fie apro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 3 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum o ora
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°