Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OFICIAL Toni Conceicao este istorie pentru Astra! Vezi cine este favorit să îi ia locul

Publicat in Pro Sport, luni 26 martie 2012 ·

UPDATE: Este oficial! Astra a renunţat la Toni Conceicao! Azi, de la 13:00, a fost şedinţa la care au participat patronul Niculaie, Conceicao, Mario Branco şi stafful. Sefii Astrei au ajuns la un acord ca antrenorul să îşi rezilieze contractul şi să renunţe la clauza de 100 de mii de euro pe care o avea prevăzută în cazul demiterii.

Favorit să preia postul este Ionuţ Badea!

"Nu e nicio tragedie, sănătatea e cea mai de preţ pentru un om", a spus Conceicao pentru ProSport

Astra a pierdut acasă pe teren propriu cu FCM Târgu Mureş, iar eşecul îi plasează pe prahoveni mai degrabă în lupta pentru evitarea retrogradării decât pentru o poziţie de cupă europeană, obiectiv trasat la începutul sezonului.

Rezultatele slabe l-au enervat la culme pe patronul Ioan Niculae, care a desis să se despartă de antrenorul Toni Conceicao, iar în locul acestuia, va fi adus un tehnician român.

"Acum e chiar dezamăgire mare. Nu cred că e vina jucătorilor în mod deosebit, chiar dacă au partea lor de vină. Echipa tehnică e o mare dezamăgire. Se pare că la antrenori nu avem noroc. I-am întrebat de fiecare dată şi pe ceilalţi oameni din administraţie, dar, din păcate, sfaturile nu au fost cele mai bune. Directorul sportiv Mario Branco a insistat pentru Toni Conceicao, şi-a luat o anumită răspundre pentru propunere. Nu l-am văzut niciodată pe Conceicao, nici măcar ca fotbalist, iar Branco, care e tot din Portugalia, trebuia să mă sfătuiască bine", a declarat Ioan Niculaie pentru Sport Total FM.

Patronul Astrei nu va mai merge pe mâna antrenorulor străini, căutând un tehnician român.

"Mai căutăm, daca nu ne lăsăm de fotbal. Nu e o nenorocire, ci o mare dezamăgire. Trebuia să am o revelaţie, că nu am mână bună la antrenori. De acum încolo, ne axăm pe antrenorii români, care cunosc jucătorii români", a mai spus pat

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 38 minute
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 27 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,5 a avut loc la ora 2.05, adâncimea de 141.9 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Sfântu-Gheorghe, Buzău, Braşov şi Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotar

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum 57 minute
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Un tribunal ucrainean dispune arestarea preventivă a ministrului demisionar al agriculturii

News.ro acum 30 minute
Un tribunal ucrainean a ordonat vineri ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de terenuri deţinute de stat în valoa

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 44 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum o ora
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°