Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agenţia Naţională Anti-Doping vorbeşte în „Cazul Roxana Bârcă”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 31 iulie 2013 ·

Agenţia Naţională Anti-Doping, cea spre care se îndreaptă toate privirile în cazul de dopaj al atletei Roxana Bârcă, a dat azi un comunicat.

Roxana Bârcă, 26 de ani, campioană mondială universitară în proba de 5.000 de metri a fost depistată pozitiv în urma unui control antidoping. Ştirea a venit de la Kazan, din Rusia, acolo unde, între 6 iulie şi 17 iulie, s-a desfăşurat Universiada de vară.

Sportiva legitimată la clubul Steaua a spus ieri că a luat un medicament, la care apelează de ani buni.

Iată comunicatul Agenţiei Naţionale Anti-Doping:

COMUNICAT DE PRESĂ

31.07.2013

În urma celor apărute în mass-media în legătură cu cazul sportivei Bârcă Roxana, Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) doreşte să facă anumite precizări:

1. ANAD nu a primit nici o solicitare pentru testarea sportivilor din Lotul care urma să participe la Universiada din luna iulie de la Kazan, Rusia.

2. În acest an, sportiva Bârcă Roxana a fost testată, în competiţie, conform planificării ANAD, pe 09.02.2013 la Campionatul Naţional Seniori şi Tineret – Cupa de Cristal, iar rezultatul a fost negativ.

3. Sportiva face parte din Lotul de Testare Înregistrat al ANAD şi nu a solicitat Scutire pentru Uz Terapeutic. Scutirea pentru Uz Terapeutic se acordă pentru următoarele substanţe din Lista Interzisă: Glucocorticosteroizi administraţi pe căi sistemice (orală, rectală, intravenoasă sau intramusculară); β-2 agonişti: terbutalina; Hormoni peptidici, factori de creştere şi substanţe înrudite: insulina; Diuretice; Transfuziile intravenoase în regim de urgenţă; Stimulente; β-Blocante.

4. Duphaston-ul este un medicament care nu conţine substanţe cuprinse în Lista Interzisă, prin urmare administrarea lui nu poate conduce la un rezultat pozitiv.

Gestionarea cazului sportivei Bârcă Roxana se face de către organizatorii competi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 6 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 10 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 7 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 10 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 9 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 8 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°