Muzeul de Etnografie a inaugurat luni expoziţia „Lăsata Secului în S-E Transilvaniei”, ocazie cu care iubitorii de tradiţii au putut vedea, auzi şi chiar gusta din specificul acestor evenimente. Expoziţia a pus accent pe desluşirea semnificaţiilor profunde care stau la originea unor obiceiuri păstrate până în ziua de azi: Roata în flăcări de la Şinca Nouă, Măscăricii din Şcheii Braşovului, Faschingul sau Fărşangul din Hălchiu şi Apaţa. Aceste tradiţii au elemente comune: se desfăşoară la începutul primăverii, în funcţie de echinocţiu şi de topirea zăpezii, sunt manifestări vesele, costumate, îndesate cu mâncare şi băutură. Spre deosebire de Anul Nou calendaristic sau de Crăciun, Lăsatul Secului are origini precreştine, specialiştii considerând că se suprapune cu alungarea lui Adam din Grădina Edenului. „Are o semnificaţie de alt tip faţă de sărbătorile de Anul Nou calendaristic – semnificaţii care preced creştinismul. Este o sărbătoare precreştină, care s-a suprapus pe o sărbătoare creştină. Lăsatul Secului înseamnă izgonirea lui Adam din Rai”, ne spune Ligia Fulga, directorul muzeului.

Tradiţiile de înnoire a anului agrar pun accent pe latura socială, administrativă şi comunitară, în detrimentul celei religioase. Înainte de activităţile joviale, în unele zone ţăranii socotesc producţia de cereale din anul trecut, pentru a cântări cât de rodnic a fost vechiul an. Apoi, după zicala „cele rele să se spele”, gospodinele obişnuiau să ia peste picior şi să arate cu degetul la domnişoarele bătrâne şi holteii neînsuraţi, pentru a crea presiune socială pozitivă în păstrarea bunului mers al lucrurilor. În acest moment al anului, tinerii ies la distracţie cu mândrele lor, cu care ulterior se căsătoresc.

„L-au pus pe pancartă,

să râdă lumea de el”

De fapt, Fărşangul sau Balul Măscăricilor erau singurele zile din an când localnicii aveau dreptul