Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a apucat de fotbal pentru a scăpa de sărăcie: "N-am făcut junioratul, dar joc din talent"

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 12 august 2010 ·

Dan Nistor (22 de ani) este unul din acei jucători care a ales fotbalul pentru a scăpa de sărăcie. S-a apucat tîrziu de fotbal, atunci cînd alţii deja jucau în meciuri internaţionale. Totuşi, într-o perioadă de cîţiva ani a ajuns în Liga 1.

„M-am apucat de fotbal la 15 ani, cam tîrziu, însă asta din cauza lipsei posibilităţilor financiare.N-am făcut junioratul, practic am sărit peste cea mai importantă etapă din viaţa unui jucător de fotbal. Sînt talentat şi de aceea cred că suplinesc lipsa junioratului. Mi-a plăcut să joc, antrenorii mă încurajau, spuneau că am talent şi că dacă mă pregătesc pot ajunge la prima ligă. Sincer, nu-i credeam atunci!”, a comentat Nistor.

Fotbalistul a dezvăluit şi cum a făcut saltul de la o echipă de liga a IV-a. „Jucam la Rucăr, în judeţ. Aveam 15-16 ani. Am jucat în finala Cupei României, pe judeţ, un meci între Rucăr şi FC Argeş II. Acolo am fost remarcat de Benone Lazăr care m-a convins să vin la echipa dînsului. N-am greşit deloc! După un an la Internaţional am evoluat apoi la Cîmpulung, unde am fost împrumutat de cei de la Piteşti şi apoi am venit la Dacia Mioveni unde am jucat şi anul acesta. Acum sînt la Pandurii şi mă simt bine”, a explicat Nistor.

Primii bani din fotbal au fost cîştigaţi de Nistor la Internaţional. „Am luat patru milioane jumătate de lei. Din primul salariu mi-am luat nişte adidaşi”, îşi aduce aminte Nistor.

Fotbalistul recunoaşte că scopul său în viaţă este să-şi asigure viitorul, iar împlinirea vine după ce-şi ia o casă şi o maşină. „Vreau ca din banii pe care o să-i cîştig din fotbal să-mi cumpăr o casă, tot în Rucăr. Acum locuiesc cu părinţii şi avem o casă medie în acea localitate. N-am permis de conducere, însă sper să-mi iau în cel mai scurt timp, la fel şi maşină. Stau la curte şi mă simt cel mai bine acolo, de aceea vreau să-mi iau casă în acea zonă unde nu-s blocuri. La

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 28 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 41 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°