Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Klaus Iohannis: "Dacă nu facem în acest an regionalizarea îşi pierde urgenţa"

Publicat in Bursa, joi 1 august 2013 ·

Klaus Iohannis, prim-vicepreşedintele PNL, a afirmat, astăzi, că dacă regionalizarea nu se face în anul aceasta "îşi pierde urgenţa", potrivit surselor de presă.

"Dacă nu facem în acest an regionalizarea - şi e aproape sigur că nu o facem - îşi pierde urgenţa. Şi-o pierde de tot, fiindcă dacă actualele Agenţii de Dezvoltare Regională (ADR) vor prelua gestionarea fondurilor europene, ar trebui să rămână sub această formă până prin 2022 şi atunci avem timp până în 2022 să tot lucrăm la regiuni, să le formăm, să le formulăm în ce priveşte fodurile europene", a declarat Iohannis.

Domnia sa a subliniat însă că nu există un risc real de pierdere a fondurilor europene în cazul în care nu se face regionalizarea, deoarece "regiunile de dezvoltare au atras fondurile şi până acum", în alte sectoare absorbţia fondurilor fiind redusă.

Liviu Dragnea, Ministrul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale, a afirmat, luna trecută, că regiunile ar putea fi înfiinţate cel târziu până la data de 30 decembrie, dacă modificarea Constituţiei va avea loc la toamnă.

"Dacă vom organiza referendumul de revizuire a Constituţiei în octombrie, aşa cum se prevăzuse iniţial, până să apară această decizie înţeleaptă a Curţii Constituţionale, şi vom reuşi să să aducem peste 50%+1 la vot, atunci regiunile vor fi înfiinţate cel mai târziu până la 30 decembrie. Dacă nu se modifică Constituţia în această toamnă (...), atunci vom intra pe planul B şi vom începe să construim arhitectura instituţională regională în aşa fel încât deja să începem să funcţionăm ca şi sistem public. Vom proceda la descentralizarea masivă a competenţelor către structurile existente, respectiv consilii judeţene şi primării, urmând ca regiunile administrative efective să fie înfiinţate când va fi revizuită Constituţia", a enunţat Dragnea.

F. A. Klaus Iohannis, prim-vicepreşedintele PNL, a afirmat, astăzi

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază

News.ro acum 18 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum 23 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Ministrul Agriculturii: Aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Termenul limită de depunere este pe 7 iunie

News.ro acum o ora
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunţat, luni, că aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Social-democratul a reamintit tuturor fermierilor că data de 7 iunie este termenul li

Ciolacu, după bătaia între susținătorii PSD și PNL la Belciugatele: E cea mai liniştită campanie electorală de până acum în România

HotNews acum 48 minute
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că actuala campanie electorală pentru alegerilor locale și cele europarlamentare este „cea mai liniștită” de până acum în România. Marcel CiolacuFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea El a fost întrebat, la se

Rezervele valutare de la BNR au crescut în luna mai cu 2,5 miliarde euro

Mediafax acum 20 minute
În cursul lunii mai, la Banca Natională au intrat 4,44 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv sumele rezultate din em

Condiţiile de eliberare a paşaportului simplu temporar, revizuite! Legea, promulgată de președintele României (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 38 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 3 iunie 2024, Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate (PL-x 199/25.03.2024).

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

UPDATE - Ilfov: Anchetă a poliţiştilor după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe

News.ro acum 39 minute
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe. Banchetul a fost organizat pentru elevii de clasa a Vlll-a.

Grindeanu acuză constructorul podului suspendat de la Brăila că cere sute de milioane de lei pentru a permite circulația: "Nu o să fim de acord cu acest tip de șantaj"

Ziare.com acum 2 ore
Podul dintre Brăila și Tulcea, realizat în proporție de aproximativ 90%, nu a fost pus în circulație de firma constructoare. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, acuză luni, 3 iunie, constructorul de șantaj, după ce acesta

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/29°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

13°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/24°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°