Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rovana Plumb: Explorarea gazelor de şist nu va afecta comunităţile şi plajele de la Marea Neagră

Publicat in Romania Libera, luni 13 mai 2013 ·

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, luni, că explorarea gazelor de şist din zona litoralului românesc nu va afecta sub nicio formă comunităţile şi plajele de la Marea Neagră, potrivit Mediafax.

"În momentul în care am aprobat prima subfază a explorării în zona litoralului, am discutat că nu vor fi afectate sub nicio formă comunităţile şi plajele.

Am discutat clar cu compania ca în momentul în care peste doi ani de zile vor începe partea efectivă de explorare, de montare a unei sonde identice cu cele care există pe teritoriul României, aceasta să fie la o distanţă astfel încât zona turistică să nu fie afectată, zona comunităţilor locale să nu fie afectată sub nicio formă, din punct de vedere al cetăţenilor, mediului, sănătăţii, liniştii lor", a spus Rovana Plumb.

Ea a precizat că, dacă prospecţiunile care vor începe din toamna acestui an pe litoral vor demonstra că se poate începe o eventuală explorare, prin montarea unei sonde, atunci această explorare nu poate avea loc mai devreme de doi ani.

"Tehnologia nu presupune fracţionare hiodraulică. Această exploatare care conţine ca tehnologie fracturarea hidraulică nu poate începe mai devreme de cinci ani de zile din acest moment", a mai spus Rovana Plumb.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că deocamdată se pune doar problema explorării gazelor de şist, care se face prin metode convenţionale care nu implică nicio temere pentru mediu, el arătând că decizia de a folosi aceste resurse va fi luată peste cinci ani.

"Deocamdată nu se pune problema decât de explorare. Explorarea se face prin metode convenţionale, deci nu există absolut nicio temere pentru mediu. Dacă după 4-5 ani şi după ce cheltuie - cei care fac explorări în Vaslui cheltuie vreo 300 de milioane, numai anul acesta - dacă după aceea o să rezulte că avem resurse, peste 5 ani, un Guvern mai înţelept decât al meu v

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie. Care sunt regulile

Adevarul acum 24 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00.

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 6 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°