Vodafone Romania, al doilea operator de telecomunicatii de pe piata locala, vrea sa devina un centru tehnologic de excelenta la nivel european, in contextul in care in ultimii doi ani compania a semnat contracte pentru monitorizarea retelelor Vodafone din 6 tari, iar pana la finalul anului fiscal urmator (sfarsitul lui martie 2014) va gestiona serviciile din alte doua tari, au declarat oficialii companiei intr-o conferinta de presa.
Centrul Regional de Operatiuni de Retea “Danubius” monitorizeaza incidentele de retea, pentru serviciile de voce si date (2G, 2G si 4G) pentru retelele Vodafone din Romania, Italia Grecia si Germania, iar de la 1 aprilie se va ocupa si de Vodafone Olanda, Vodafone Cehia si Vodafone Albania.
Astfel, din centrul de operatiuni de retea (NOC) al Vodafone din Bucuresti (din zonele Pipera si Avrig) sunt monitorizate serviciile operatorului oferite catre 90 de milioane de clienti.
“Am deschis Centrul Danubius in iulie 2011, cand am inceput sa monitorizam operatiunile de retea ale Vodafone Romania si Italia, urmate apoi de cele din Grecia si Germania (n.red. in noiembrie 2012), a spus Giovanni Chiarelli (foto stanga), directorul tehnic al companiei de telecomunicatii.
Managerul a adaugat ca Vodafone Romania este in discutii pentru gestionarea retelelor din alte doua tari europene, monitorizarea acestora urmand sa inceapa pana la finalul anului fiscal urmator, adica pana la sfarsitul lui martie 2014.
Chiarelli nu a precizat numele celor doua tari, insa a afirmat ca pentru gestionarea retelelor acestora nu se vor angaja multi oameni (sub 50 de persoane) pentru ca cele doua tari sunt “mici". 250 de ingineri romani ofera suport in 5 limbi straine Pentru centrul Danubius lucreaza 250 de ingineri romani, impartiti egal intre femei si barbati. Acestia au o varsta medie de 29 de ani. In centru se ofera suport in cinc