Europarlamentarul PDL Cristian Preda, suspendat din partid, s-a declarat nemulţumit de atitudinea liderilor democrat-liberali, concentraţi pe alegerile europarlamentare şi prezidenţiale şi mai puţin pe situaţia partidului.
„E confirmat de altfel pur şi simplu un punct de vedere care a fost exprimat deja în decembrie anul trecut, după legislative. Singura notă nouă care a apărut este aroganţa celui puternic faţă de cei mai slabi. Sigur, e puţin trist şi aş zice şi ridicol să îţi arăţi muşchii de 15% în faţa celor care au 5%“, a apreciat Preda, într-un interviu pentru RFI. „Ideea că doar în parohia PDL se va decide nu-i sănătoasă. Îmi vine să le transmit foştilor mei colegi că e bine să se trezească. La Cotroceni nu poţi ajunge de pe locul doi, cum s-a ajuns în Parlamentul României.
De altfel, tot BPN actual al PDL e format în majoritatea lui din oameni care au intrat în Parlament de pe locul doi. La Cotroceni, dragă Cătălin Predoiu, nu se ajunge de pe locul doi. Cred că ar trebui găsite resurse pentru a stimula o competiţie care să dea pe cineva cu şanse la 50%, nu cu şanse la 15% sau cum am auzit că e fixat acum obiectivul pentru europarlamentare din partea PDL la 20%. Asta nu-ţi dă cu adevărat premiul întâi, iar la Cotroceni nu există decât premiul întâi, asta vreau să subliniez“, a conchis Cristian Preda.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda, suspendat din partid, s-a declarat nemulţumit de atitudinea liderilor democrat-liberali, concentraţi pe alegerile europarlamentare şi prezidenţiale şi mai puţin pe situaţia partidului.
„E confirmat de altfel pur şi simplu un punct de vedere care a fost exprimat deja în decembrie anul trecut, după legislative. Singura notă nouă care a apărut este aroganţa celui puternic faţă de cei mai slabi. Sigur, e puţin trist şi aş zice şi ridicol să îţi arăţi muşchii de 15% în faţa celor care au 5%“, a apreciat Pre