Gabriel Sidere, managing partner la biroul de avocatură CMS Cameron McKenna Bucureşti, a declarat că "România este ţara oportunităţilor nerealizate", întrucât mulţi investitori străini se arată încântaţi de oportunităţile de afaceri de aici, însă ulterior renunţă din cauza cadrului legislativ, potrivit Newsin.
"Eu, ca avocat în domeniul investiţiilor, am cunoscut oameni care au descoperit România, iniţial sunt încântaţi, entuziasmaţi, pornesc demersuri, fac planuri de investiţii. Însă apoi renunţă, totul se dovedeşte a fi un 'bluf', se sparge ca o bulă de săpun", a declarat miercuri Gabriel Sidere, în cadrul unui seminar pe teme energetice.
Potrivit acestuia, unele domenii sunt reglementate în România, dar, pe parcurs, "descoperă că o anume reglementare trebuie îmbunătăţită şi uneori face greşeli", însă, spune Sidere, "România învaţă foarte mult".
"Reglementările se corectează în timp. Însă în afaceri nu-ţi poţi asuma riscuri ca la ruletă. În afaceri trebuie să ai o anumită siguranţă, trebuie să ai un cadru legislativ stabil şi o justiţie funcţională", a precizat oficialul biroului de avocatură CMS Cameron McKenna din Bucureşti.
CMS a fost înfiinţată în 1999, având ca parteneri fondatori firme de avocatură din Marea Britanie, Austria, Olanda şi Belgia. CMS are 53 de birouri de avocatură în Europa, în 47 de oraşe din 27 de ţări. În total, CMS are 600 de asociaţi şi peste 2.400 de avocaţi.
Gabriel Sidere, managing partner la biroul de avocatură CMS Cameron McKenna Bucureşti, a declarat că "România este ţara oportunităţilor nerealizate", întrucât mulţi investitori străini se arată încântaţi de oportunităţile de afaceri de aici, însă ulterior renunţă din cauza cadrului legislativ, potrivit Newsin.
"Eu, ca avocat în domeniul investiţiilor, am cunoscut oameni care au descoperit România, iniţial sunt încântaţi, entuziasmaţi, pornesc demers