Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arhitectul-şef al Primăriei Galaţi este în continuare liber

Publicat in Adevarul, joi 26 mai 2011 ·

La doar trei zile după ce DNA i-a prelungit interdicţia de a părăsi municipiul Galaţi, procurorii anticorupţie au cerut Tribunalului Galaţi arestarea lui Ion Banaş pe motiv că ar fi vorbit cu denunţătorul său.

UPDATE

Conform DNA, Ion Banaş ar fi fost încarcerat după ce instanţa de judecată a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Procurorii anticorupţie susţin ca arhitectul-şef a vorbit cu unul dintre martorii din dosar, deşi avea interdicţie sa facă acest lucru.

Reprezentanţii Tribunalului Galaţi nu ne-au putut nici confirma, nici infirma informaţia, precizând că instanţa de judecată a emis doar mandatul de arestare pe numele arhitectului-şef.

Avocatul lui Ion Banaş susţine însă că arhitectul este liber până la judecarea recursului. "Recursul suspendă executarea până la judecarea lui de către Curtea de Apel Galaţi", ne-a declarat avocatul Florentin Diveică.

DNA Galaţi a revenit asupra deciziei luate în urmă cu câteva zile ca procesul de corupţie în care este judecat Ion Banaş să se desfăşoare cu acesta liber, însă cu interdicţia de a părăsi oraşul.

Ieri, procurorii anticorupţie au cerut Tribunalului Galaţi ca acesta să fie încarcerat pe motiv că a vorbit cu martorii din dosar, iar judecătorii au admis solicitarea.

Avocatul arhitectului-şef nuanţează acuzaţia care i se aduce clientului său.

"Ion Banaş nu a vorbit cu denunţătorul său, ci a făcut-o un membru al familei sale. S-a întâlnit cu el pe stradă şi i-a spus: "de ce ai făcut asta măi?" Banaş nu a ştiut nimic de asta, iar la dosar există o declaraţie pe două pagini a femeii, în care explică că nimeni nu a pus-o să facă asta, ci iniţiativa a fost în exclusivitate a ei când l-a văzut pe denunţător pe stradă. Acum ce facem, îi imputăm lui Banaş acţiunile altor persoane? Aşa ceva nu se face", ne-a declarat avocatul Florentin D

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 6 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 6 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 6 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 6 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 6 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 6 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 8 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°