Domina, conducea, împărăţea, îşi rînjea colţii. Cocoţat pe scaunul lui în Fereastra de la Molly's, locul unde îl vedeam cel mai adesea, asculta cu indulgenţă sporovăiala speculativă a Găştii, cu ceva mai multă atenţie opiniile care aveau la bază informaţii confidenţiale şi apleca o ureche ascuţită către informaţiile confidenţiale ca atare. Ca în mai toate cele care treceau prin faţa Ferestrei în după-amiezele de sîmbătă şi duminică - inclusiv o mare varietate de tipuri umane care i-ar fi făcut pe Goya şi Picasso să urle de plăcere - nu puteai să determini cu exactitate procentajul de rahat. Numai Monaghan părea că poate. Oamenii mureau de dorinţa de a face parte din Gaşca din Fereastră, dar puţini puteau face faţă testelor Şefului, care celor slabi de înger le păreau dure, neliberale, mîrlăneşti sau atît de deliberat provocatoare încît să împiedice orice reacţie raţională. Mulţi dintre candidaţi rămîneau încătuşaţi între zîmbet şi grimasă, după care se duceau să-şi depună candidatura aiurea. Şefu', sau Naşul, sau El Jefe, cum i se mai spunea uneori, viola limbajul în mod bestial. Dar la o adică, faptele lui contrastau cu harul lui irlandez de a face limba engleză să pară o tîrfă de cartier. Se declara agnostic, dar avea prieteni printre preoţi. Îi lua peste picior pe politicienii locali, dar îi invita să servească la bar, joia. Putea fi fără îndurare faţă de cei care încercau să-l tapeze de un dolar, dar împrumuta bani prietenilor. (Şi îi biciuia apoi pentru că nu sînt decît nişte golani buni de nimic.) Aplica anumitor femei adjective piperate, dar avea faţă de ele o curtoazie medievală. Se ridica împotriva celor care voiau să bea pe de-a moaca, dar dădea de băut la toţi. Arsenalul său de biciuituri devenise tot mai buruienos spre sfîrşit, pe măsură ce el devenea tot mai detaşat. Şi cum îi cunoştea pe toţi, cu toţii sfîrşiră prin a se opri la Fereastră, ca să-