Popoarele, ca şi indivizii, au momente în care-şi aleg destinele. Popoarele au momente în care decid să meargă în jos sau în sus, au momente în care se îndreaptă spre secetă sau spre ploaie, spre bine sau spre rău. Popoarele, ca şi indivizii sau chiar mai puţin decât aceştia din urmă, nu pot alege în fiecare zi şi nu-şi pot schimba destinele în fiecare lună sau în fiecare an. Din când în când, o dată la câţiva ani, un popor are putere. Apoi, el va privi, se va confrunta şi va culege roadele alegerii sale! Ceea ce se întâmplă pe scena socială, pe cea politică, ceea ce avem sau nu avem, ceea ce ne lipseşte sau avem de prisos ca popor (de obicei, prilej de nemulţumire şi de suferinţă) nu ne pică din cer, nu ne este impus; ceea ce avem este ceea ce alegem şi, nu în ultimul rând, avem ceea ce suntem noi înşine.
Biblia spune pe undeva: ”conducătorii sunt de la Dumnezeu”! Se poate spune că ei sunt îngăduiţi de Dumnezeu şi asta nu poate fi o întâmplare. Biblia nu spune ”conducătorii buni sunt de la Dumnezeu”, ceea ce înseamnă că Hitler, Stalin sau orice alt dictator al lumii au fost îngăduiţi pentru că prezenţa lor în acel popor, în acel timp şi-n acel loc a scos la iveală trăsături esenţiale ale poporului însuşi. Buni sau răi, conducătorii ne reflectă pe noi înşine. Iar dacă noi am trecut prin vremuri de conflict, de război, de suferinţă, de criză, de lipsuri şi de amăgire s-a întâmplat pentru că toate acestea sunt în noi. Cât suntem de separaţi sau de apropiaţi, cât ne urâm şi cât ne iubim, cât ne îmbrăţişăm sau ne agresăm unii pe alţii vom afla întotdeauna ca popor prin cât de mult ne separă sau ne împinge spre îmbrăţişare şi clasa conducătoare a unei ţări. Trăirile cele mai frumoase şi cele mai urâte, ce se regăsesc în conştiinţa noastră, ies din inconştient şi ni se fac cunoscute, iată, şi prin acţiunile celor ce ne conduc.
Dacă vrem altfel de con