Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piata serviciilor medicale private bate la pragul de 400 mil. euro

Publicat in Wall-Street.ro, marți 24 februarie 2009 ·

Piata serviciilor medicale private se va apropia de 400 milioane euro sau chiar va depasi aceasta valoare, continuand sa inregistreze o crestere de 2 cifre in 2009, de 15-20%, insa usor mai temperata fata de 2008, coform reprezentantilor CMU (Centrul Medical Unirea).

La ora actuala, piata serviciilor medicale private este evaluata la aproximativ 350 milioane euro reprezentand doar 5% din totalul pietei medicale din Romania, acest fapt aratand potentialul foarte mare de crestere pe termen mediu.

CMU a raportat o crestere de 85% a incasarilor pe segmentul individual in prima parte a anului 2009, fata de aceeasi perioada a anului 2008 si de 31% fata de trimestrul al patrulea al anului trecut.

Potrivit reprezentantilor companiei, aceasta ascensiune a fost generata de investitiile realizate de CMU anul trecut pe segmentul de retail (Fee-For-Service), in deschiderea noilor capacitati de diagnosticare si tratament, precum si a Spitalului de Obstetrica Ginecologie “Regina Maria”.

Aditional segmentului de retail, CMU va continua in 2009 sa se concentreze asupra segmentului de abonamente corporate (pachete cu acces larg la servicii medicale – consultatii, investigatii, analize), unde in prima parte a anului a inregistrat vanzari duble fata de 2008. Conform oficialior companiei, anul trecut CMU a inregistrat in total un numar de 72.000 de arondati, in crestere cu 50% fata de numarul de arondati inregistrati in 2007.

„Anul aceasta business-ul nostru are doua directii strategice. Astfel, pe de o parte, dorim sa ne consolidam pozitia de lider pe segmentul corporate, unde vom continua sa inregistram o evolutie ascendenta, tendinta fiind sustinuta de cresterea numarului de companii care opteaza pentru abonamentele medicale. Pe de alta parte, dorim sa ne consolidam pozitia si pe segmentul de retail, unde am inregistrat o crestere acccelerata a incasarilor p

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 53 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 21 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 2 ore
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Bebelușul de două luni, bătut cu bestialitate de mama cadru militar, se însănătoșește: „E o luptătoare!”

Adevarul acum 37 minute
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 18 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică România vor fi închise în 3, 6 și 7 mai 2024

Tribuna acum 41 minute
Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în datele de 03 și 06 mai 2024, zile nelucrătoare la nivel național, dar și în 07 mai, zi liberă pentru angajații companiei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°