Asa cum nu exista decat putini ortodocsi full-time, nici feministe nu prea sunt multe. Este greu sa practici. E mult mai usor sa vorbesti despre. Sa tai lumea in doua pare floare la ureche pana in momentul in care trebuie sa iti sufleci manecile si sa te apuci de treaba.
Adevaratul feminism nu e "portavocic". Asa cum galeriile echipelor de fotbal nu sunt sustinatoarele reale ale performantei sau fair-play-ului. Drepturile se castiga cu manecile suflecate. Poate ca cele mai mari servicii aduse "cauzei" sunt datorate unor femei care nu s-au gandit niciodata la asta. Femei care au luptat pentru ele. Au muncit pentru ele. Si - in multe cazuri - au scris fermecand pe toata lumea. Barbati si femei deopotriva.
Este adevarat ca nici un bestseller romanesc nu se numeste "De ce iubim barbatii". E la fel de adevarat ca Marii Clasici sunt toti barbati si ca Marin Sorescu nu agrea "poetesele". E greu de contrazis Dan C. Mihailescu atunci cand nominalizeaza trei barbati ca fiind varfurile prozei, poeziei si filosofiei, asa cum se vad ele dupa 1990. Eu l-as nominaliza pe el pentru o a patra pozitie, daca n-as fi iremediabil convins ca actul critic e mai greu de evaluat in momentul producerii lui.
Dar orice critic care se respecta nu poate sa nege efortul si excelenta autoarelor contemporane. Poate ca nu intotdeauna constante, dar asta nu e un pacat muieresc. Nu strica sa fim macar o secunda sinceri cu noi insine.
Nu voi da nume, desi prima idee a acestui editorial a fost simpla insiruire a celor care, cred eu, reprezinta adevaratele "cariatide" pe care se poate sprijini ideea de feminism in literatura. Dar cred ca opinia generala este ca femeile care scriu sunt, oricum, un fel de "sex intermediar".
Daca iti rotesti insa ochii printr-o redactie de stiri sau cunosti echipele de management ale firmelor de top 100, e mult mai greu sa iti pastrezi ace
