Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ameninţat cu bătaia şi pus să se antreneze de trei ori pe zi fiindcă a depus memoriu

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 26 februarie 2011 · ·

Ciprian Selagea (foto, în alb) este unul dintre cei mai deperspectivă tineri fotbalişti din România şi poate unul dintre ceimai chinuiţi. Vă prezentăm mai departe prin ce trebuie să treacă unjucător de 21 de ani din Liga a II-a care îşi doreşte să ajungă laRapid.

Fotbalist de bază la Unirea Alba Iulia până de curând şi aflatîn aria de selecţie a echipei naţionale de tineret, Ciprian Selageatrăieşte de ceva vreme o adevărată dramă. Totul a început înmomentul în care, sătul să mai aştepte banii pe care trebuie să-iprimească din partea clubului, şi-a depus memoriu la FRF pentru adeveni liber de contract. Toate bune şi frumoase, comisia i-a datdreptate, doar că ardelenii au contestat decizia, împiedicându-l sădevină fotbalistul Rapidului, acolo unde este dorit cu insistenţăde Dinu Gheorghe. De aici, totul a devenit un coşmar, conducereaUnirii pregătindu-i o pedeapsă draconică pentru faptul că aîndrăznit să-şi ceară drepturile. Astfel, după ce nu a mai fostprimit să se pregătească alături de prima echipă, Selagea va aveaparte de trei antrenamente pe zi! Unul la 8 dimineaţa, unul la15:00 şi ultimul la ora 19:00.

"Dau 200de milioane să-ţi rupă un picior!"

Aflat în centrul atenţiei, Se­­lagea e subiect de glume macabre.Surse apropiate clubului susţin faptul că Vasile Trifan, unacţionar la club, i-a spus, mai în glumă, mai în serios, că va fidrastic pedepsit dacă nu va renunţa la memoriu: "Dacă nu amce să-ţi fac, dau 200 de milioane la bodyguarzi să-ţi rupă unpicior!". Acum, Selagea nu are decât să aştepte o deciziefavorabilă de la FRF, dar rămâne cu un gust amar: "Aşa lis-a întâmplat tuturor fotbaliştilor care şi-au depus memorii. Cândam ajutat la promovare eram bun…".

"Nu am bodyguarzi şi oricum nu mă interesează ce seîntâmplă la club. Am să vorbesc cu el, cred că s-aţăcănit", Vasile Trifan, acţionar Alba Iulia

"Vreau să semnez cu Rapid.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 42 minute
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 2 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 6 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°