Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali, falimentul sportiv

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 decembrie 2008 · ·

Aflat în blocaj financiar şi fără nicio perspectivă politică, patronul Stelei se confruntă acum şi cu prăbuşirea echipei de fotbal. Clubul Steaua, instrumentul care l-a lansat pe Becali în viaţa publică, atârnă acum de gâtul acestuia ca o piatră de moară: probleme financiare, lipsă de performanţă şi antipatia suporterilor. Gigi Becali a preluat clubul Steaua la începutul lui 2003 după un scandal monstru. S-a luptat cu Viorel Păunescu, preşedintele de atunci al clubului, pentru pachetul majoritar de acţiuni. După ce a devenit proprietarul a 51% din acţiuni, Becali a preluat treptat tot clubul, Păunescu şi Piţurcă primind ulterior sume de bani pentru a renunţa la părţile lor.

În cei cinci ani care s-au scurs de la acel moment, Gigi Becali s-a dovedit a fi şi înger, şi demon pentru gruparea din Ghencea.

Finalul însă este unul trist pentru el. După ce, sub comanda sa, Steaua a luat două campionate, a reuşit trei calificări consecutive în Liga Campionilor şi a jucat o semifinală de Cupa UEFA, acum clubul a ratat totul: cu chiu cu vai a devenit vicecampioană, dar sub anatema a două scandaluri („Bricheta” şi „Valiza”) a ratat Cupa României şi a fost eliminată din orice competiţie europeană. Lotul îi este decimat de vânzări şi cumpărări haotice  de jucători, probleme financiare şi reacţii violente „anti-Gigi”, din partea suporterilor.

Finanţator şi antrenor

Cât a fost Victor Piţurcă antrenor în Ghencea, Gigi Becali nu a fost lăsat să se amestece în treburile echipei. Piţi a fost  însă doar primul din lungul şir al antrenorilor stelişti care au demisionat după un conflict cu Becali. Din vara lui 2004 până în 2007, singurul scut al echipei a fost preşedintele de atunci, Mihai Stoica. Acesta nu a putut însă împiedica umilirea lui Walter Zenga, antrenorul adus de el după plecarea lui Piţi. 

Calificarea în gr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 20 minute
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum 49 minute
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum 12 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

HotNews acum o ora
„The Fall Guy", o comedie de acţiune cu Ryan Gosling şi Emily Blunt, a dat startul sezonului cinematografic de vară fără prea multă vervă. Filmul, susţinut de Universal şi regizat de David Leitch, a avut încasări sub aşteptări: 28,5 milioane de dola

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

Vremea

București
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°