Faceţi următorul experiment: puneţi apă la fiert într-un ceaun mare, pe o plită încinsă. Turnaţi mălai pentru mămăligă şi amestecaţi. Focul să fie tare. La un moment dat veţi constata că trebuie să vă depărtaţi de ceaun. Bulbucii se vor forma tot mai des prin locuri diverse ale suprafeţei, împroşcînd în toate părţile aburi fierbinţi şi stropi de mămăligă. Pentru cine se mai îndoia, este dovada că blînda noastră mîncare naţională poate da peste răscoale şi chiar face explozie. La fel se întîmplă şi cu paşnicele îngrăşăminte agricole cînd sînt ţinute prea mult la foc mare. Acele îngrăşăminte care se pun şi la porumbul din care se face mălaiul. Şi mămăliga, şi azotatul de amoniu pot produce în anumite condiţii eroi şi victime. Dar dacă explozia mămăligii din cazanul comunist, în decembrie, a adus, pe lîngă moarte, şi lucruri importante, azotatul manevrat de mămăligari la Mihăileşti a adus moarte şi nimic altceva. Mămăligarii de transportatori n-au ştiut că e periculos, mămăligarii de şefi de pompieri n-au ştiut ce să le spună militarilor trimişi la foc, mămăligarii de poliţişti n-au ştiut să izoleze locul,

mămăligarii de camionagii au trecut liniştiţi pe lîngă maşina răsturnată a colegului lor, fără a catadicsi să dea vreo mînă de ajutor cu un extinctor, mămăligarii de procurori s-au încurcat în anchete şi n-au ştiut să le spună mămăligarilor de miniştri că nu trebuie astupată groapa imediat ca la o simplă alunecare de teren sau degajat drumul ca după un viscol (culmea e că în alte locuri gropile din şosele nu sînt astupate cu anii). Oameni cu răspundere, obişnuiţi însă cu mămăliga zilnică făcută de neveste la focul molcom al aragazului cu butelie. La fel ca şi alte mii de oameni simpli care îşi transportă azotatul de amoniu în lung şi-n lat prin ţara lui Mămăligă Vodă, în remorci, în Dacii, în căruţe şi în cărucioare, fericiţi că-şi vor îngrăşa cu el porum