Un băiețel de 10 ani din comuna dâmbovițeană Glădeni a fost strivit de una dintre porțile de pe un teren de fotbal.
Un copil de 7 ani a fost strivit de poarta de pe un teren de fotbal, în localitatea dâmboviţeană Pucioasa, după ce s-a prins de ea şi aceasta a căzut lovindu-l în cap.
Accidentul s-a petrecut în comuna Pucioasa. Copilul se afla pe teren împreună cu tatăl său, care urma să evolueze pe teren în cadrul unui campionat de amatori.
Potrivit B1, băiatul s-a prins cu mâinile de bara transversală a unei porţi iar când şi-a făcut avânt, aceasta a căzut peste el rânindu-l grav la cap.
Serviciile de urgență au fost imediat alertate, iar băiatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. Deoarece starea lui era extrem de gravă, copilul a fost tranferat la spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti
Polițiștii cercetează acum circumstanțele în care a avut loc accidentul.
”Din primele verificări, un copil de 10 ani din comuna Gladeni în timp ce se afla pe un teren sportiv din orașul Pucioasa a fost accidentat în zona capului de bara porții de fotbal. Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc accidentul”, a declarat pentru sursa citată Alexandra Niculae, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmbovița.
CITIŢI ŞI: Din cinci excluşi au rămas doi: Preda şi Baconschi Cezar Preda: Se fac PARIURI pe cine dă afară PDL-ul și pe cine nu dă afară
Democrat-liberalii s-au RĂZGÂNDIT. Vasile Blaga: "Nu avem listă de excluderi" Blaga face un pas înapoi: nu vor fi excluderi din PDL
TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR:
ACTUL VIOLENT care a stârnit REPULSIE în Anglia: “Boicotăm turismul din România”. Campanie ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI din cauza unui GEST BARBAR | IMAGINE ȘOCANTĂ
EVZ A AVUT DREPTATE. Asociat al familiei Voiculescu: ”Dan Voiculescu îmi cerea să modific