Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul "Prima Casă". Cine, cum, cât?

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 5 septembrie 2009 ·

Statul garantează 60.000 de euro pentru cei care vor să cumpere prima dată o locuinţă, dar pentru asta aveţi de urmat anumite etape şi de îndeplinit câteva condiţii.

Programul guvernamental "Prima Casă", devenit operaţional de puţin timp, atrage tot mai multe persoane. Potrivit datelor furnizate de Fondul de Garantare, până în prezent există aproximativ 1.300 de cumpărători şi alte câteva zeci de mii de persoane interesate, ceea ce a făcut ca preţurile la garsoniere şi apartamentele cu două camere să crească în două luni cu zece până la cincisprezece procente. Conform programului, statul garantează un împrumut în valoare de 60.000 de euro, garanţia fiind reprezentată chiar de locuinţa în cauză. De asemenea, "Prima Casă" impune limite ale dobânzilor şi un avans de maximum 5%. Pentru cei interesaţi, de menţionat este faptul că, pentru a avea acces la acest program, trebuie să îndeplinească anumite condiţii.

CINE BENEFICIAZĂ

De programul "Prima Casă" poate beneficia oricare persoană care nu are în proprietate un imobil fie el individual sau alături de soţ/soţie, indiferent de modul în care a fost dobândit. Cei care solicită un astfel de împrumut nu trebuie să aibă nici un credit ipotecar în derulare şi să dispună de un avans de 5% din preţul locuinţei, dacă acesta este egal sau mai mic de 60.000 de euro. În caz contrar, cumpărătorul se obligă să achite la bancă suma de 3.000 de euro plus diferenţa de preţ, lucru nerecomandat de analiştii imobiliari. Maria Seder Neda, analist imobiliar la portalul imobiliar Imopedia.ro, spune că: "Nu merită să dai un avans mult mai mare, pentru că evoluţia pieţei imobiliare ar putea duce la o şi mai mare depreciere a locuinţelor şi e posibil să pierzi pe termen lung". Cei care doresc să intre în programul "Prima Casă" se obligă să nu înstrăineze locuinţa timp de minimum cinci ani şi vor constitui asupra

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 6 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 8 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 6 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 12 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°