Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorul buzoian cercetat pentru pornografie infantilă susţine că a fost lucrat de hackeri

Publicat in Opinia Buzau, marți 9 aprilie 2013 ·

Titulatura „Şcoala altfel” atribuită săptămânii care tocmai s-a încheiat capătă noi valenţe în învăţământul buzoian. În prima zi de vacanţă reprezentanţii a două şcoli din municipiu – Colegiul B. P. HASDEU şi Liceul pentru Deficienţi de Vedere - au fost luaţi, ieri, cu asalt de către presă în legătură cu acuzaţii de natură sexuală privind un profesor şi un instructor.

Primul caz îl priveşte pe un reputat profesor de matematică şi informatică, Marcel Petrişan, din Colegiul HASDEU, care este anchetat de DIICOT în legătură cu procurarea, deţinerea fără drept şi răspândirea pe Internet a unor materiale pornografice cu minori. Conducerea celui mai important colegiu buzoian a organizat ieri o conferinţă de presă în încercarea de a clarifica lucrurile în acest caz care riscă să afecteze imaginea instituţiei. Potrivit directorului Ionel Banu, respectivul profesor în vârstă de 53 de ani, care este cadru didactic la HASDEU de aproape 20 de ani, a absentat miercuri şi joi de la şcoală, în săptămâna în care şcolile din toată ţara au derulat activităţi extraşcolare.

Deţinere şi răspândire de materiale pornografice cu minori

„După ce am aflat această informaţie, vineri seară am încercat să iau legătura cu profesorul pentru a ne da explicaţii. Mi-a declarat astăzi în scris că a absentat de la serviciu pentru că a fost anchetat de Parchet într-un dosar penal. Tot astăzi (n.r., ieri) am solicitat Parchetului să ne comunice dacă domnul Marcel Petrişan este învinuit şi să ne comunice obiectul dosarului. Foarte prompt am primit răspunsul că în perioada 29 septembrie 2012- martie 2013 a procurat, a deţinut fără drept şi a răspândit prin intermediul unor sisteme informa­tice fişiere conţinând mate­riale ponografice cu minori. Totodată, ni s-a precizat că până se pronunţă o hotărâre judecă­torească, învinuitul este prezumat nevinovat”, a declarat directo

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 15 minute
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

UPDATE - Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, pus în libertate de Tribunalul Ilfov / El a părăsit penitenciarul, fiind aşteptat de soţie / Susţine că nu mai este interesat de viaţa publică - FOTO

News.ro acum 52 minute
Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, care executa o pedeaspă cu închisoarea de nouă ani, a fost eliberat condiţionat în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov, care este definitivă. El a părăsit penitenciarul, luni după-amiază, fiind aşteptat de

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum o ora
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 14 minute
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 53 minute
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Trei asistenţi medicali de la Spitalul Judeţean Constanţa, reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată/ Ei sunt acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a persoanelor decedate

News.ro acum o ora
Trei asistenţi medicali de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au fost reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată, fiind acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a trupurilor persoanelor decedate.

Un sucevean a rămas fără 11.400 de euro după ce a încercat să cumpere o autorulotă de pe Facebook. Cum au acționat escrocii

HotNews acum 3 ore
Un bărbat din Suceava a fost escrocat cu 11.400 de euro după ce a vrut să cumpere o autorulotă de pe un site fantomă găsit pe Facebook. Polițiștii au întocmit dosar penal, dar mai mult ca sigur suceveanul nu-și va mai recupera niciodată banii. Autor

TAROM deschide cerul copiilor, de 1 iunie: bilete gratuite și acces în cabina de pilotaj

Adevarul acum 2 ore
TAROM organizează pe 1 iunie „Ziua Porților Deschise”. Micuții pot vizita o aeronavă și vor avea acces inclusiv în cabina de pilotaj. Tot atunci, părinții pot cumpăra bilete de avion gratuite pentru copiii cu vârsta de până la 11 ani.

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 4 ore
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

UPDATE - Dolj: Fetiţă de doi ani şi jumătate, căutată de poliţişti după ce a dispărut din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii/ Micuţa, căutată de peste o sută de persoane/ Este folosit şi un elicopter SMURD - VIDEO

News.ro acum o ora
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii. Micuţa este căutată de peste o sută de persoane, fiind folosit şi un eli

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

21°
lun.

14°/25°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°