Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorităţile se pregătesc să evacueze cea mai mare tabără de nomazi din Marea Britanie. Locuitorii ameninţă că-şi vor folosi copiii drept scuturi umane

Publicat in Gandul, sâmbătă 3 septembrie 2011 ·

Încercarea autorităţilor britanice de a evacua cea mai mare tabăra de nomazi din Marea Britanie, aflată la Dale Farm, în Essex, a transformat terenul plin de colibe şi rulote într-un fel de fortăreaţă medievală. Cei care stau de zece ani abuziv acolo şi-au ridicat turnuri de veghe ca să repereze de la distanţă buldozerele care vor veni să le dărâme locuinţele improvizate. Ei ameninţă că vor face o baricadă umană şi că nu vor ezita să-şi folosească copiii drept scuturi umane dacă poliţiştii vor îndrăzni să se apropie, scrie The Daily Mail.

Totodată nomazii primesc sprijin logistic de la anarhiştii hârşiţi în luptele cu poliţia care le-au sărit în ajutor şi susţinere mediatică din partea actriţei Vanessa Redgrave. Aceasta, o cunoscută militantă de stânga, a încercat marţi să facă autorităţile să oprească acţiunea de evacuare, fără succes însă. Ea şi-a făcut apariţia în tabără şi a lăudat comunitatea "puternică, înţeleaptă, calmă şi blândă" de aici şi a spus că speră că "umanitatea va triumfa".

Tabăra de la Dale Farm, în care locuiesc aproximativ 1000 de ţigani şi irlandezi nomazi, este formată din două părţi: într-una dintre zone, 600 de oameni locuiesc legal, în cealaltă, 400 locuiesc abuziv. Autorităţile din Basildon au câştigat în justiţie, după 10 ani, dreptul de a-i evacua pe cei care locuiesc ilegal în tabără. Hotărârea finală a fost dată de Curtea de Apel, iar autorităţile le-au dat acestora ordin să părăsească zonă în 28 de zile, termen care a expirat săptămâna aceasta.

Anarhist: "Ce opţiune le rămâne acestor oameni? O viaţă în parcările supermarketurilor"

Unul dintre anarhiştii veniţi la tabăra de nomazi le-a declarat jurnaliştilor. "Nu îi vom lăsa pe aceşti oameni să fie atacaţi de bătăuşii care se dau drept executori judecătoreşti. Ne pregătim de luptă şi aceasta va fi fortăreaţa noastră. Ce altă opţiune le mai rămâne acestor o

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 49 minute
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 3 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum o ora
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 2 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 46 minute
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 5 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum 59 minute
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

16°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°