Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au ajuns în instanţă cu referendumul

Publicat in Adevarul, luni 25 iulie 2011 ·

Procesul privind organizarea referendumului pe tema desfiinţării judeţului nostru s-a mutat la Curtea de Apel.

După ce instanţa de la Giurgiu a dat soluţie favorabilă Prefecturii în procesul privind anularea hotărârii de Consiliu Judeţean de organizare a referendumului pentru consultarea cetăţenilor în problema desfiinţării judeţulului, decizia a fost contestată de Dumitru Beianu la Curtea de Apel Bucureşti.

Chiar dacă cei din coaliţia de guvernământ nu au găsit o formulă convenabilă tuturor membrilor, şi au decis amânarea legii reorganizării pentru la toamnă, Giurgiu s-a procopsit cu un proces care îşi va găsi cel mai probabil finalitatea la Curtea de Apel Bucureşti.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat pe 23 iunie într-o şedinţă a CJ însă la numai câteva zile a fost atacată de prefectul judeţului Robert Cristoi care crede că o astfel de decizie nu se poate lua prin iniţiative locale. Dumitru Beianu, preşedintele CJ, venea în scgimb cu argumente şi spunea că „potrivit articolului 13 din Legea 3/2000, desfiinţarea limitelor administrative ale judeţului va fi imposibilă, indiferent de ce se întâmplă la nivel naţional. Noi avem dreptul să ne stabilim singuri viitorul judeţului Giurgiu”.

După introducerea în instanţă a acţiunii care viza anularea hotărârii, Tribunalul Giurgiu a dat câştig de cauză Prefecturii, dar procesul nu s-a înceiat aici. Consiliul Judeţean a făcut recurs împotriva deciziei date iar acum juriştii instituţiei vor apăra cauza în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel acolo unde se judecă procesul în regim de urgenţă însă până acum nu a fost stabilit vreun termen pentru înfăţişare.

Dumitru Beianu spune că acţiunea sa nu poate fi interpretată ca un gest din orgoliu.

“Nici nu încape vorbă de orgoliu. Dacă instituţia ar renunţa în acest moment la proces s-ar interpreta că noi am fi acceptat motivarea celor de la Prefectur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 36 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 50 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°