Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expoziţia interjudeţeană „Sarea preistorică în Carpaţi”

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 30 noiembrie 2013 ·

La Muzeul de Istorie Suceava s-a deschis joi, de Ziua Bucovinei, cu prilejul organizării simpozioanelor ştiinţifice „Artă şi civilizaţie medievală” şi „Bucovina – file de istorie”, expoziţia interjudeţeană temporară cu genericul „Sarea preistorică în Carpaţi”.

Materiale fotografice, hărţi şi vestigii arheologice

Expoziţia, care fructifică cele mai importante descoperiri arheologice din ultimele două decenii legate de folosirea şi obţinerea sării recristalizate în preistoria comunităţilor umane din arealul carpatin, este rodul colaborării muzeului sucevean cu Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sf. Gheorghe şi cu Complexul Muzeal Judeţean Neamţ.

Sunt prezentate materiale fotografice şi hărţi privind resursele de apă sărată sau sare gemă, de-o parte şi de alta a munţilor, precum şi vestigii arheologice, în special ceramice legate de subiectul expoziţiei, vestigii care provin de la Lunca - Neamţ, dar şi de la Cacica şi Voitinel (descoperite prin săpăturile efectuate de arheologul expert sucevean dr. Mugur Andronic şi de colegul său dr. Bogdan Niculică, realizatorii expoziţiei).

Recipiente din lemn, resturi de scări şi jgheaburi de aducţiune a apei

Piesele cele mai interesante sunt cele din lemn, păstrate în mediul umed, de nămol sărat (care le-a şi conservat), de la Băile Figa, judeţul Bistriţa-Năsăud, datate (prin metoda carbonului radioactiv) în secolele XVI-XV î.Hr., în epoca bronzului (cercetări efectuate de dr. Valeriu Cavruk, de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sf. Gheorghe).

Este vorba despre o serie de recipiente din lemn, un gen de troace pe picioare stabile, din care picura apa prin nişte cepuri perforate la mijloc, pentru dizolvarea pe anumite aliniamente a masivului de sare, pentru dizlocarea mai uşoară a unor mase de minereu, precum şi alte vase, resturi de scări şi jgheaburi de aducţiune

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum o ora
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 34 minute
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 5 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum 2 ore
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Ministrul Rafila, despre starea lui Florin Piersic- „Evoluţia artistului este una favorabilă“

Ziua Constanta acum 3 ore
Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. "Am şi eu informări periodice. Cel puţin ultima, pe care am avut-o dimineaţă devreme, era fav

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 19 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România, spune Alexandru Rafila, avertizându-i pe adulți să se vaccineze deoarece riscă o formă „mult mai agresivă”

HotNews acum 57 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în țara noastră. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, „probabil mai mult decât în alte ţări”, și a fă

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 3 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°