Dinamo să-i spună mersi lui Liberec, fiindcă Liberec a jucat ca un Dinamo la 3-0

Într-o povestire de cîteva rînduri a lui Julio Cortazar, un bătrîn scapă ochelarii pe trotuar şi aceştia nu se sparg. S-a întîmplat o minune!, exclamă bătrînul, şi băgîndu-i într-un toc de piele, îi scapă din nou, cu toc cu tot. Convins că ochelarii vor rămîne întregi, bătrînul se apleacă, deschide tocul protector, dar îi găseşte cioburi. Bătrînul, conchide scriitorul, n-a înţeles că abia a doua oară a avut loc minunea.

Minunea, miracolul, senzaţia de la Liberec nu Dinamo a produs-o, ci Slovan. O minune asemănătoare, adică pe dos - fiindcă există şi miracole pe invers, cum ar fi muntele care urcă rîul, nu rîul care urcă muntele - a produs, cu ani în urmă, Steaua, la Middlesborough. La 3-0, pe terenul englezilor şi cu numai încă o repriză de jucat, Steaua era, exact ca Liberec, 99,99% calificată. Dar a intervenit minunea şi englezii s-au trezit din morţi.

Cauza e una simplă: la scorul de 0-1, e vorba de neşansă. La 0 -2, e vorba de un eşec. Dar la 0- 3, rezultatul se cheamă jignire. Jigniţi la Bucureşti şi consideraţi nişte proşti de toată lumea, de la fani pînă la ziarişti şi finanţatori, jucătorii lui Dinamo au jucat cu o ură masivă pe toată lumea. La baza unei răzbunări teribile nu găsim iubirea pentru club, găsim un amestec exploziv de jignire maximă şi multă boală pe soartă. Ca şi Steaua, la Middlesborough, Liberec s-a soocotit echipa unui destin, cînd de de fapt tocmai băgase ochelarii în tocul de piele.

Noi am avut, de cînd ne ştim, o scuză: de cîte ori o luam peste bot, spuneam că învăţăm din greşeli. Cred că fotbalul românesc se găseşte într-un moment bun, cînd învaţă şi din greşelile altora. Dinamo a făcut ce-a făcut, dar dintr-o calificare nu-s prea multe de învăţat. În schimb, din necazul lui Liberec sînt multe de ţinut minte şi de povestit şi copiilor