Parchetului Gheorgheni a fost reţinut pentru luare de mită. Şpaga consta în viţei, spun surse judiciare.
Este vorba despre Majeczki Izabela, care a fost ridicată de ieri, de procurorii DNA. Femeia este acuzată de luare de mită.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:
”În cursul anului 2011, inculpata MAJECZKI IZABELLA, în calitatea menţionată, a pretins şi a primit, prin intermediar, de la două persoane cercetate într-un dosar penal, ovine şi bovine (două vaci, trei oi şi doi miei), în valoare de aproximativ 10.000 lei, pentru ca, în schimb, să îşi exercite atribuţiile de prim-procuror, astfel încât persoanele cercetate să beneficieze de o soluţie favorabilă în dosarul penal în care erau cercetate pentru infracţiuni cu violenţă.
Pentru a ascunde infracţiunea de luare de mită descrisă mai sus, inculpata MajeczkiIzabella a instigat şi a ajutat o persoană să contrafacă, la data de 14 august 2013, în două exemplare, un înscris în care a consemnat, neconform adevărului, că a remis suma de 3.000 lei uneia dintre persoanele de la care primise anterior mita.
În perioada 26 august-septembrie 2013, inculpata MajeczkiIzabella i-a solicitat unui om de afaceri să înlesnească obţinerea, de către societatea comercială deţinută de concubinul ei, a unei lucrării de construcţii, în vederea obţinerii unor foloase materiale. În schimb, MajeczkiIzabella i-a promis omului de afaceri, că va face demersuri astfel încât să fie urgentată soluţionarea unui dosar penal constituit ca urmare a plângerii omului de afaceri.
La data de 26 august 2013, în schimbul ajutorului promis, MajeczkiIzabella a primit de la omul de afaceri o sacoşă ce conţinea produse alimentare.
Inculpatei MajeczkiIzabella i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de