Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seniorul liberal Dinu Zamfirescu: Ar fi de dorit desfiinţarea instituţiilor parazitare CSAT, DNA, ANI

Publicat in Gandul, miercuri 6 februarie 2013 ·

Liberalul Dinu Zamfirescu, unul din refondatorii PNL, a declarat, cu ocazia unei dezbateri organizată de Fundaţia Horia Rusu, că „ar fi de dorit desfiinţarea CSAT, ANI şi DNA”. Zamfirescu este în prezent membru al Colegiului CNSAS, funcţie asimilată celei de secretar de stat. „În opinia personală ar fi de dorit desfiinţarea unor instituţii parazitare, care, la instigarea unei anumite instituţii, au devenit adevărate puteri în stat, precum CSAT, DNA sau ANI”, a spus Zamfirescu la lansarea volumului ''Reforma constituţională: analiză şi proiecţii'', care cuprinde raportul "Comisiei pentru o nouă Constituţie", aparţinând Fundaţiei Horia Rusu. El a precizat că există tendinţa subminării puterii judecătoreşti de către autoritatea prezidenţială. Zamfirescu a adăugat că a devenit o „urgenţă imperativă promulgarea unei noi Constituţii” sau amendarea celei aflată în vigoare. „Este necesar să se stopeze actualele interpretări, mai mult decât hazardante ale actualei Constituţii, abuzuri de putere din partea unor instituţii ca cea Prezidenţială şi cea a Curţii Constituţionale, devenită ilegal cea de-a patra putere în stat”, a precizat liberalul. Potrivit acestuia, se remarcă o renunţare exagerată la principiul de suveranitate naţională, chiar dacă „România a aderat la UE”. „Este, de asemenea, de deplâns lipsa de reacţie faţă de alegaţiile unui fost ambasador străin care încâlcându-şi statutul prefera să se amestece în treburile interne ale României, acest fapt cu atât mai inexplicabil faţă de o ţară care a îmbrăţişat principiile lui Jefferson, Franklin sau Ronald Reagan”, a subliniat Zamfirescu. Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu şi deputatul PNL, George Becali, au mai lansat atacuri în ultima perioadă împotriva DNA, ANI sau CSAT.

Liberalul Dinu Zamfirescu, unul din refondatorii PNL, a declarat, cu ocazia unei dezbateri organizată de Fundaţia Horia Rusu, că „ar fi de dorit

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum o ora
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 2 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 4 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum 43 minute
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

Patriarhul Daniel – mesaj de Înviere: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

G4Media acum 36 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj de Sfintele Paşti, în care afirmă că Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenil

DNSC, atenţionare pentru cei care fac cumpărături online: Infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, profitând de graba, neatenţia şi entuziasmul cumpărătorilor

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică - DNSC vine, miercuri, cu o atenţionare pentru cei care fac cumpărături online, arătând că infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, pr

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum o ora
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 44 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 2 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

UPDATE - Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere / Ce spune ministrul Alexandru Rafila

News.ro acum 38 minute
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°